Bravo, Cristian Preda! Nu pot spune altceva vizavi de demnitatea cu care europarlamentarul PD-L Cristian Preda a refuzat să accepte botniţa impusă de Emil Boc (nu cred că de capul lui) democrat- liberalilor, prin interdicţia absurdă de a mai participa la emisiunile principalelor televiziuni de ştiri, care-l incomodează. Acest silenzio stampa pe care l-a dictat ca un patron de echipă de fotbal aflată în pragul retrogradării şi dând vina nu pe tembelismul jucătorilor, ci pe presă e ridicol. Ai putea uşor să spui “atâta pagubă!”. Oricum, cu puţine excepţii, prestaţiile trompetelor portocalii erau lamentabile.
Rareori ieşeau nu din ideile, ci chiar din frazele pe care le aveau scrise pe bileţele sau primite prin sms (cum povestea anul trecut Cezar Preda) şi le repetau de la un post la altul, de regulă pe lângă subiect. În rest, Marcel Hoară, Gelu Vişan, Marius Spânu ori Alin Popoviciu nu făceau decât să bruieze emisiunile, să acopere vocal pe ceilalţi participanţi, iritând şi telespectatorii. Mai ales, evitau - sau nu aveau - răspunsuri legate de problemele guvernării, de urgenţele reale ale românilor şi împingeau discuţia spre răfuieli cu Opoziţia, elogiindu-şi deşucheat şeful. Când şi când, Cezar Preda, Cristian Preda sau chiar Mircea Toader mai ieşeau din acest tipar tipic activiştilor de dinainte de ’90.
Oprindu-şi oamenii de la dezbateri şi băgân- du- şi capul în nisip, ca struţul, Emil Boc nu reuşeşte să-şi victimizeze partidul, nu stârneşte compasiune. Dimpotrivă, demontrează că-şi vrea PD-L-ul ca o grupare de supuşi muţi. Şi că nu are explicaţii şi nici soluţii pentru gravul marasm prin care trece ţara.
