Amânată timp de mai multe luni, asigurarea obligatorie pentru locuinţe va intra în vigoare, cel mai probabil, în vara acestui an. Deocamdată, în sudul litoralului, piaţa poliţelor de asigurare este una destul de înfloritoare, dacă este să ţinem cont de faptul că se trece printr-o perioadă de criză economică.
La Mangalia, unele dintre firmele de asigurări spun că, deşi comparativ cu 2008, numărul poliţelor pentru asigurarea locuinţei este mai mic, faţă de anul trecut, acesta a crescut cu 20%. „Este o revenire a numărului de contracte", ne-a spune Camelia Rădulescu, expert al unei firme de asigurări din localitate. „Această creştere se datorează, posibil, şi faptului că asigurările obligatorii ale locuinţelor evaluează un imobil la maximum 20.000 de euro şi nici nu acoperă decât riscurile generale, în timp ce firmele particulare fac asigurări pentru foarte multe riscuri".
Asigurarea locuinţelor la firmele private acoperă, pe lângă riscurile asigurate de stat prin poliţele obligatorii (calamităţi naturale), o serie de alte riscuri: asigurarea aparatelor electrice, electronice şi electrocasnice, a grădinii, a chiriaşului faţă de proprietar şi invers, a bunurilor casabile, asigurări împotriva incendiilor etc. În plus, asiguratorii locali mai spun că administratorii de firme au început - timid, dar sigur - să apeleze la asigurarea privind răspunderea civilă: „Chiar astăzi am primit o astfel de cerere, prin care o firmă de pază, care montează sisteme de alarmă, a încheiat o poliţă pentru asigurarea în cazul defecţiunilor acestor sisteme. În cazul în care vreuna dintre societăţile ce beneficiază de astfel de sistem cade victimă în urma unei avarii, noi plătim paguba", declară Camelia Rădulescu. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si acce