Naţionala de handbal masculin a României va evolua în Grupa a 2-a de calificare la turneul final al CE din 2012, cu reprezentativele Lituaniei, Spaniei şi Croaţiei, conform tragerii la sorţi de ieri, de la Belgrad. La turneul final, la care vor participa 16 echipe, sunt calificate direct Franţa, deţinătoarea titlului continental, şi Serbia, în calitate de ţară organizatoare. În afara celor două reprezentative, alte 37 de echipe naţionale, printre care şi România, vor lupta pentru celelalte 14 locuri rămase, în grupe de calificare, ale căror meciuri se vor juca între 27 octombrie 2010 şi 12 iunie 2011. Din urna a patra valorică, 12 formaţii (Letonia, Israel, Estonia, Italia, Belgia, Bulgaria, Cipru, Finlanda, Turcia, Luxemburg, Georgia şi Marea Britanie) vor juca o fază preliminară a calificărilor, în iunie 2010, sub forma a trei grupe de câte patru echipe, doar prima clasată urmând să intre în grupele ulterioare de calificare. Pentru turneul final al CE din 2012 s-au format şapte grupe a câte patru echipe, primele două clasate urmând să obţină calificarea la competiţia programată în perioada 17-29 ianuarie 2012 şi găzduită de oraşele Belgrad, Nis, Novi Sad şi Vrşeţ.Naţionala masculină a României s-a reunit ieri-dimineaţă la Izvorani, unde se va pregăti câteva zile. Apoi, elevii lui Vasile Stângă vor susţine două meciuri-test cu lotul B al Cehiei, sâmbătă la Buzău şi duminică la Ploieşti. Naţionala de handbal masculin a României va evolua în Grupa a 2-a de calificare la turneul final al CE din 2012, cu reprezentativele Lituaniei, Spaniei şi Croaţiei, conform tragerii la sorţi de ieri, de la Belgrad. La turneul final, la care vor participa 16 echipe, sunt calificate direct Franţa, deţinătoarea titlului continental, şi Serbia, în calitate de ţară organizatoare. În afara celor două reprezentative, alte 37 de echipe naţionale, printre care şi România, vor lupta pentru cel