Omul ca „maşină de ucis oameni“ (J.F. Revel, Les Plats de saison) este o figură deja familiară în descrierea crimelor secolului XX şi numeroase sunt studiile care încearcă să definească şi să explice Răul de acest tip din secolul trecut. Meditaţiile sunt profunde şi diverse, de la atei şi agnostici până la Jean Delumeau care, în grilă creştină, nu vede o preeminenţă a Răului în secolul XX, ci doar o focalizare mult prea accentuată asupra acestuia, în detrimentul Binelui: „Răul există, desigur. Dar există şi binele. Şi frumosul. Şi blândeţea există. La fel şi devotamentul. Şi generozitatea (…) Spre deosebire de rău, binele nu face zgomot“ (Guetter l’aurore. Un christianisme pour demain).

Faţă de analizele istoricilor sau ale „noilor filosofi“, volumele de mărturii sunt pandantul cel mai inspirat în vederea înţelegerii trecutului mai recent sau puţin mai îndepărtat.

Cultul memoriei este încă insuficient dezvoltat la noi, comparativ cu Occidentul, deşi s-au făcut deja câteva lucruri remarcabile. Dacă mass-media au plonjat aproape cu totul în neesenţial şi în vulgar, ar fi de dorit ca măcar şcoala să găsească metode atractive, dincolo de lecţiile de istorie din manuale, pentru a face mai cunoscut trecutul apropiat - unor generaţii care nu au trăit direct decât democraţia.

Smaranda Vultur şi Adrian Onică au publicat recent volumul Memoria salvată. II, la Editura Universităţii de Vest, urmare a unui prim volum, apărut în 2002, la Polirom, sub titlul Memoria salvată. Evreii din Banat ieri şi azi.

În Cuvânt înainte, Smaranda Vultur subliniază importanţa apariţiei acestui volum secund într-o editură universitară, ca intenţie a autorilor de a oferi studenţilor masteranzi şi doctoranzi o documentaţie suplimentară asupra unei perioade încă insuficient cunoscută.

Partea I, Destine în oglindă, reuneşte confesiunile a doi supravieţuitori din lagărele d