Printre alte urecheli la adresa lui Boc şi a restului baronimii din PDL, Traian Basescu a reiterat, la B1 TV, sprijinul său pentru sistemul cu două partide mari. Ştiam de preferinţa sa pentru votul uninominal pur. Acesta e modelul anglo-saxon, specific societăţilor stabile, cu instituţii puternice, în care alternarea dură la guvernare între două partide principale nu ridică probleme de stabilitate şi continuitate. Altfel spus, un model flagrant inadecvat României (vezi, de ex., Arend Lijphart, “Modele ale democraţiei”). Dar, dacă dezbatem în regim de urgenţă o lege crucială precum cea de reformare a educaţiei, de ce n-am reforma fără să ne gîndim prea mult şi sistemul politic? Poate mai facem un referendum pe tema asta, sigur ar ieşi cîştigător şi ăsta.
Noutatea de ieri e alternativa la votul uninominal pur pe care o avansează Băsescu, aceea de prag electoral de 10%, adică ceva complet absurd. Mai există doar în Turcia, unde a fost impus din cauza unei fragmentări politice extreme, pe care noi nu o avem. Altfel, pragul maxim standard e de 5%, în multe ţări mai mic. Un prag de 10% ar creste enorm gradul de nereprezentativitate a Parlamentului, erodîndu-i astfel şi ultimele zdrenţe de legitimitate (asta, bineînţeles, dacă ne mai interesează Parlamentul). E adevărat, şi uninominalul pur (oricum complet nepotrivit României, cum spuneam) creşte gradul de nereprezentare, dar acolo există măcar un alt mecanism de legitimare. Aşa că, din nou, am senzaţia acută că mi-aş dori mult ca preşedintele ţării în care trăiesc să aibă cît de cît habar despre ce vorbeşte.
Cu alte cuvinte, pragul de 10% pare, pe moment, o încercare disperată de a menţine PDL la putere după următoarele alegeri, un fel de totul sau nimic. Oarecum logic, e adevărat, dat fiind că orice alianţă cu un alt partid decît cel al polonicarilor lui Gabriel Oprea pare exclusă. Ipoteza e întărită de un
