Conducerea Bursei Române de Mărfuri (BRM) a anunţat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că a încheiat primele tranzacţii cu certificate de emisii. Septimiu Stoica, preşedintele BRM, consideră că autorităţile trebuie să clarifice, în perioada următoare, dacă aceste certificate sunt considerate valori mobiliare sau mărfuri. Domnul Stoica a explicat: "O casă de brokeraj a obţinut în instanţă anularea unei decizii a CNVM prin care instituţia impunea tranzacţionarea certificatelor de emisii prin intermediul brokerilor, pe piaţa de capital. BRM a reuşit, astfel, să demareze primele tranzacţii cu asemenea certificate şi considerăm că cei care le deţin sau cei care vor să le cumpere trebuie să fie liberi să îşi aleagă singuri mediul de tranzacţionare. În acest sens, dorim ca certificatele de emisii să fie considerate mărfuri, iar CNVM să clarifice modalitatea de tranzacţionare pe bursă".
La finele săptămânii trecute, BRM a intermediat un schimb de certificate de emisii (EUA) cu certificate CER (n.r. - certificate acordate agenţilor economici care au realizat investiţii pentru reducerea gradului de poluare). Astfel, "Electrocentrale" Bucureşti a schimbat cu "Vitol" SA un milion de certificate EUA contra unui număr similar de certificate CER, obţinând în plus şi suma de un milion de euro.
Ieri, CET Iaşi a schimbat, tot cu "Vitol", 345.000 de certificate EUA cu un număr similar de certificate CER, obţinând în plus puţin peste 345.000 de euro.
A.T. Conducerea Bursei Române de Mărfuri (BRM) a anunţat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că a încheiat primele tranzacţii cu certificate de emisii. Septimiu Stoica, preşedintele BRM, consideră că autorităţile trebuie să clarifice, în perioada următoare, dacă aceste certificate sunt considerate valori mobiliare sau mărfuri. Domnul Stoica a explicat: "O casă de brokeraj a obţinut în instanţă anularea unei decizii a C