Secolul XX, in ultimul sau deceniu, a schimbat in mare masura regulile jocului in economie. Pretutindeni, in turnurile pietei mondiale, un nou ceas incepea sa dea ora exacta: cel monetar. Asa se petreceau lucrurile la New York, la Tokio, la Frankfurt, la Londra. Dar la Bucuresti? Desigur, incercam sa ne integram si noi in ritmurile noilor realitati ale economiei monetare si ale noii culturi financiare. Ne integram insa incet. Democratizarea investitiilor si a imprumuturilor intra greu in realitatea noastra. Cum nici satisfacerea deplina a poftei de consum nu reusea sa cuprinda cele mai multe dintre sferele populatiei. Ca fenomene inchegate. Dar ca tendinta? Este adevarat ca incepusem sa ne potrivim pasii cu lumea normala in cautarea bunastarii. Indeosebi incepand cu anul 2000.

Noul model cultural aducea si la noi, in prim-plan, o schimbare a criteriilor folosite in analizele economice. Multa vreme, dupa Al Doilea Razboi Mondial, economistii aveau o convingere: "Daca merg constructiile, merge economia". Sau: "Unde miroase a ciment miroase si a crestere economica". Butade ce pareau sa se verifice si in Romania anilor 2000, cand piata imobiliara si constructiile se afirmau ca veritabile motoare ale cresterii economice. Totusi, ele erau numai partial adevarate intr-o vreme in care o buna parte a economiei devenise "invizibila". Si nu am deloc in vedere "economia subterana", "paralela" sau "necontabilizata", ci economia monetara, imensa increngatura de circuite financiare in care se forma un volum important din valoarea adaugata. Aceasta parte "invizibila" a economiei a facut ca alta legitate sa devina dominanta: "Daca banii circula si sunt sanatosi, inseamna ca merge si economia". Iar banii circulau, leul se insanatosea vizibil, cu deosebire in 2005 si 2006, iar valuta intra in tara in valuri. Semn ca si economia mergea, mai cu seama ca cresterea noastra econo