După ce a studiat instrumentul favorit aproape 20 de ani, Răducu a realizat că poziţia de lider organizatoric îi poate asigura succesul în viaţă. Povestea pasiunii lui Răducu începe la vârsta de patru ani, când părinţii săi au descopeit că băiatul are o mare atracţie către muzica clasică.

PROFIL

Născut. 3 decembrie 1986

Familie. Doi fraţi vitregi

Studii. Anul IV la Facultatea de Muzică, secţia interpretare muzicală.

„De câte ori auzeam un concert, luam radioul cu antenă şi începeam să «cânt» la el. Îmi imaginam că este un instrument de suflat şi că fac parte din orchestră”, îşi aminteşte Răducu. În scurt timp, mama băiatului a înţeles că dincolo de joacă, copilul are ureche muzicală. „Obişnuiam să imit sunete. Favoritul meu era semnalul de alarmă care vesteşte lăsarea barierei”, spune studentul.

„Eşti făcut pentru fagot”

Câţiva ani mai târziu, părinţii au hotărât să-l ducă la Liceul de Artă. „Mi s-au testat auzul şi vocea. La un moment dat a venit la probă şi directorul şcolii. S-a uitat la mine şi a întrebat câţi ani am. Deşi în clasa a IV-a, eram foarte înalt pentru vârsta mea. Mi-a zis: «Bărbate, eşti făcut pentru fagot!»”, explică Răducu. De la primul contact cu instrumentul, copilul s-a îndrăgostit. „Primele sunete mi-au amintit de vocea bunicului. Aşa am ştiut că mi-am găsit menirea”, spune tânărul.

Zece ani mai târziu, Răducu intra al treilea la Facultatea de Muzică. „Pentru mine, facultatea a fost o portiţă de lansare. M-am făcut remarcat de profesori şi prin recomandările lor am ajuns să colaborez cu Filarmonica de Stat şi cu orchestre locale. Am concertat în Timişoara, în Piteşti, în Cluj, chiar şi în Geneva”, povesteşte tânărul.

Alesul studenţilor

Cu trecerea anilor, băiatul a realizat că drumul pasiunii e presărat cu spini. În ciuda performanţei, pentru absolvenţi şansele de angajare sunt