Producatorul de spume poliuretanice Spumotim din Timisoara va angaja cel putin 100 de oameni intr-o noua fabrica in localitatea Poiana Lacului din judetul Arges, un centru construit aproape de uzina Dacia de la Mioveni si care va produce bureti de scaune pentru Duster si Logan.
Reprezentantii companiei nu au dorit sa ofere informatii privind valoarea investitiei, dar au precizat ca punctul de lucru este aproape finalizat, iar productia va incepe in august.
"Intentionam sa recrutam oameni incepand cu luna iunie, astfel ca pana in august sa putem demara activitatile de productie. Vom produce zilnic in fabrica de la Poiana Lacului bureti de scaune pentru Dacia. Tot in acest an, cel mai probabil incepand din al doilea semestru, vom demara productia de spume poliuretanice si pentru fabrica Ford din Romania'', a declarat pentru ZF Transilvania Ioan Seiman, director general al Spumotim.
Astfel, producatorul din Timisoara incearca sa acopere foarte rapid golul lasat in productie de pierderea contractului cu producatorul de echipament sportiv Salomon din Franta, care a decis sa mute productia din Romania in Ucraina pentru a reduce costurile.
Alaturi de noua fabrica din Poiana Lacului, Spumotim mai detine un punct de lucru in Timisoara, unde compania produce pe langa spumele poliuretanice pentru industria auto si articole de camping cu poliuretan sau cu fulgi din poliuretan. Spumele poliuretanice sunt utilizate si pentru fabricarea mobilei, incaltamintei, confectii sau izolatii fonice.
Spumotim a investit in 2009 aproximativ 2,5 mil. euro in retehnologizare si intentioneaza ca in acest an sa continue investitiile, in acest sens fiind alocati aproximativ 1,5 mil. euro pentru achizitionarea de noi instalatii. Principalii clienti ai companiei sunt firmele din domeniul auto Automobile Dacia si Johnson Controls.
Producatorul timisoarean mizeaza in