Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiunea Sibex cotată la 1,96 lei

Publicat in Bursa, joi 15 aprilie 2010 ·

Sesiunea de la mijlocul săptămânii a atras în mod special atenţia prin revenirea interesului participanţilor pentru piaţa spot, unde au fost tranzacţionate 145.000 acţiuni SBX. Cotaţiile la care s-au realizat tranzacţiile au variat între 1,90 şi 1,96 lei/acţiune, închiderea găsind acţiunea Sibex pe maximul zilei, în urcare cu 11 bani (5,94%). Această cotaţie reprezintă cel mai bun nivel atins de acţiunea bursei sibiene, cu excepţia cotaţiilor înregistrate la lansarea la tranzacţionare, în 22.01.2010. Conform acestei cotaţii de 1,96 lei/titlu, capitalizarea BMFM a ajuns la 10,2 milioane de euro.

În acelaşi timp şedinţa a fost una care s-a remarcat şi prin nivelul ceva mai bun al lichidităţii de pe segmentul derivatelor, comparativ cu şedinţa anterioară, elementul care a contribuit la această creştere fiind revenirea pe plus a preţurilor derivatelor pe acţiuni şi a celor pe Dow Jones. Aşadar, lichiditatea de pe segmentul futures a crescut, ajungând la 4652 contracte (4598 futures şi 54 opţiuni) cu o valoare de 21,86 milioane lei.

Participanţii au încheiat tranzacţii pe 18 pieţe provenind de pe segmentele financiar-bancar, valutar, petrolier şi al indicilor, fiind evidentă o puternică tendinţă de diversificare a plasamentelor. Sub aspectul volumului, cea mai lichidă piaţă a fost cea a derivatelor SIF5, cu 3024 contracte încheiate. Doar pe scadenţa iunie, au fost rulate, în echivalent, 2,9 milioane de acţiuni la preţuri între un minim de 1,9668 lei şi un maxim de 1,9883 lei/acţiune. La închidere, DESIF 5 iunie valorau 1,9795 lei, în plus cu 2,48 bani. Pentru septembrie DESIF 5 au foste evaluate la 2,0501 lei, în creştere cu 2,51 bani, iar pentru decembrie la 2,10 lei, în avans cu 2,21 bani.

Pe segmentul valutar, deşi cursul oficial a indicat o monedă unică mai slabă faţă de leu, participanţii au continuat să mizeze pe creşterea euro pe termen scurt ş

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum 46 minute
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum o ora
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Mihai Jurca anunţă reorganizarea Cancelariei Prim‑Ministrului

BusinessMagazin acum 34 minute
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Cancelariei Prim‑Ministrului, Mihai Jurca, a prezentat propunerile de reorganizare a structurii interne, care prevede reducerea numărului de consilieri şi secretari de stat, transformarea unor direcţ

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 31 minute
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°