Oxana Radu, o tânără juristă din Cahul, s-a aflat, pe 7 aprilie 2009, la locul nepotrivit, într-un moment nepotrivit. Mamă singură cu un copil, nu i-ar fi trecut prin cap să-şi lase băiatul de 11 ani acasă, în Cahul, la 175 kilometri de Chişinău, şi să plece în capitală să protesteze împotriva regimu-lui comunist.
Observator la un birou electoral în timpul alegerilor de pe 5 aprilie, Oxana a dormit jumătate din ziua de 6 aprilie, fără să ştie că în capitală începuseră manifestaţii. A doua zi, a plecat împreună cu sora ei spre Chişinău pentru o urgenţă: să-i trimită fratelui lor din Moscova nişte acte, prin conductorul unui tren care pleca spre Federaţia Rusă. Seara, cele două surori au trecut prin centrul oraşului, care purta urmele acelei zile fierbinţi: geamurile clădirilor oficiale erau sparte, piaţa centrală - plină de pietre, sticle şi piese de mobilier aruncate în stradă de protestatarii care devastaseră Preşedinţia şi Parlamentul. Oxana pleacă apoi grăbită spre locul de întâlnire cu şoferul microbuzului care o adusese pe ea, pe sora ei şi pe alţi câţiva tineri din Cahul. Spre ieşirea din Chişinău, microbuzul este însă oprit de mascaţi şi escortat la Comisariatul Gene-ral de Poliţie. Acum, un an mai târziu, în sediul ONG-ului pentru care lucrează ca jurist, Oxana se străduieşte să-şi aducă aminte acele clipe: „Dacă aş fi ştiut ce mă aşteaptă, aş fi încercat să-mi fixez în minte fiecare moment, când s-a întâmplat şi cum a fost".
„Toţi, cu faţa la perete"
La comisariat, din trecător întâmplător, Oxana devine „organizator de dezordine în masă", este percheziţionată, dezbrăcată la piele şi închisă pentru cinci zile. „La comisariat era straşnic. Erau foarte mulţi tineri înşiraţi la perete, cu mâinile în sus, unii pe jos, unii pe maşini. Ni s-a ordonat să trecem cu mâinile la spate, toţi, cu faţa la perete", povesteşte Oxana primul ordin pr