Cum să faci un afiş electoral ca ăsta? Cum? Cum să pui poza aia? Ce-i cu mâna aia-ntinsă către cel pe care vrei să-l păcăleşti să te voteze, ca şi cum ăla ar fi ultimul idiot şi chiar o să te creadă? Cum să foloseşti sloganul “Soluţia pentru viitorul tău”?
Mai există oameni care pun botul la aşa ceva? Există oameni care nu se enervează instantaneu în faţa unei asemenea vome de afiş electoral? Există oameni care nu ştiu că toată compoziţia aia e de un fals sfidător şi greţos? Oameni care se opresc în faţa lui, şocaţi, şi exclamă “Băi, de când aşteptam soluţia pentru viitorul meu! În sfârşit!”? Care se uită înlăcrimaţi la mâna aia întinsă şi se înfioară la gândul că, iată, cuiva îi pasă, îi pasă cu adevărat? Cum să nu-i pese cuiva care întinde mâna aşa, către tine? Dacă nu i-ar păsa, n-ar întinde-o, nu?
Pe bune. Eu nu aş vota nici cu pistolul la tâmplă pe cineva care vine cu o asemenea campanie. Sunt eu speciala lu’ peşte prăjit? E verificat şi chiar funcţionează la mase un astfel de mesaj, duhnind a ipocrizie de la 100 de kilometri? Specialiştii în comunicare politică chiar ştiu ce fac sau sunt pur şi simplu nişte imbecili?
O să-mi ziceţi că acţionează subliminal chestiile de genul ăsta? OK. Asupra subliminalului cui acţionează, ca să zic aşa? La mine de ce produc exact efectul invers celui urmărit de tanti Liliana Mincă?
Publicat pe VoxPublica şi simonatache.ro.
Cum să faci un afiş electoral ca ăsta? Cum? Cum să pui poza aia? Ce-i cu mâna aia-ntinsă către cel pe care vrei să-l păcăleşti să te voteze, ca şi cum ăla ar fi ultimul idiot şi chiar o să te creadă? Cum să foloseşti sloganul “Soluţia pentru viitorul tău”?
Mai există oameni care pun botul la aşa ceva? Există oameni care nu se enervează instantaneu în faţa unei asemenea vome de afiş electoral? Există oameni care nu ştiu că toată compoziţia aia e de un fals sfidăto