Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incubăm, să trăiţi!

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 14 aprilie 2010 ·

Craiova are incubatoare de afaceri. Dar are cine să dezvolte afaceri în ele? Citiţi mai jos abordările pe care le-au avut faţă de această problemă CJ Dolj şi Primăria Craiova.

Deşi municipiul nostru are două incubatoare de afaceri, nici unul nu produce nimic, dar motivele sunt diferite. Incubatorul dezvoltat de Consiliul Judeţean (CJ) Dolj este realizat în incinta Parcului Industrial Craiova. Lucrările sunt finanţate prin Programul PHARE 2006 - Dezvoltarea infrastructurii regionale, costurile proiectului fiind de 5,8 milioane de euro. În incintă sunt acceptate companiile mici, dar numai pentru perioada de incubare, de maximum doi ani. Pentru o societate comercială din categoria microîntreprinderilor sau a IMM-urilor, costurile cele mai mari ale afacerii sunt legate de spaţiul de producţie, de utilaje şi utilităţi. Un incubator de afaceri înseamnă că firma beneficiază de chirie modică, la tarife sub cele ale pieţei, precum şi de servicii de contabilitate gratuite în primele trei luni. Până atunci însă, administratorii parcului organizează cursuri de management pentru tinerii care vor să-şi deschidă un business în viitorul incubator, care va fi gata la jumătatea acestui an. Cursanţii trebuie să aibă sub 30 de ani, studii în domeniile vizate (politehnică, aeronautică, electronică etc.) şi intenţia de a deschide o afacere în incubator, în domenii ca IT, auto etc. Timp de un an, ei vor urma şcoala de management. Administratorul parcului, Marin Nicoli, spune că există solicitanţi. „Avem deja scrisori de intenţie de la 37 de solicitanţi, cu toate că nu am dat drumul la curs. Şi nici măcar nu am făcut publicitate. Înseamnă că există cerere pentru aşa ceva. Vom avea 18 celule de incubare, iar cu cele auxiliare, numărul va ajunge la 27“, a spus Nicoli.

Ce rămâne de făcut?

La polul opus se află Primăria Craiova, care a dezvoltat şi ea un incub

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 27 minute
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cum răspunde premierul Bolojan criticilor venite de la liderii PSD: Încerc să consolidez o stabilitate politică. Este foarte uşor să stai pe margine şi să spui cum ar trebui făcut

News.ro acum 36 minute
Premierul Ilie Bolojan a declarat, referindu-se la atacurile unor lideri PSD, că încearcă să consolideze stabilitatea politică, nu pentru ca un om să rămână în funcţie, ci pentru ca România să poată lua împrumuturi în condiţii bune. Ilie Bolojan a a

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Trump îl acuză pe Putin că spune „multe prostii” şi ia în considerare sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei

News.ro acum o ora
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat din nou marţi că este nemulţumit de liderul rus Vladimir Putin şi a spus că ia în considerare impunerea de sancţiuni suplimentare împotriva Moscovei, subliniind frustrarea sa faţă de numărul tot mai mare de

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 48 minute
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 48 minute
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Rogobete, despre mâncarea din spitale: Voi sta la masă cu managerul spitalului şi vom mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor / Mi-este foarte greu să-mi explic cum într-un loc se poate şi în alt loc, cu aceeaşi sumă, nu se poate

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, despre mâncarea din spitale, că va sta la masă cu managerul spitalului şi vor mânca amândoi din acea porţie pe care o servesc pacienţilor, el arătând că îi este foarte greu să-şi explice cum într-un loc se po

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Vremea

București
acum

33°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

31°
mar.

23°/36°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/36°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

12°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°