Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monumente de termopan şi faianţă

Publicat in Romania Libera, miercuri 14 aprilie 2010 ·

Dezbaterile legate de mutarea Lupoaicei din Piaţa Romană m-au făcut să mă gândesc la monumentele şi statuile din Capitală, mai exact, la cele de după '90. Nu mă refer atât la calităţile lor estetice, ci la ce ce impresie lasă: de sărăcie lustruită, materiale proaste şi lux ieftin, în genul contrafacerilor de la Europa sau a castelelor din Strehaia: ca să reiau titlul unui proiect care a reprezentat România la Bienală, „low budget monuments", „monumente la cost redus". Tinicheaua lor imită sau „se opune" polemic monumentelor grandioase dintre războaie - dar fără să convingă. Sunt întâi statuile austere, ascetice, „antimonumentaliste", ale lui Mircea Spătaru - Iuliu Maniu (Piaţa Revoluţiei) şi Nicolae Bălcescu (Parcul Izvorul Rece).

Ceea ce unora le sugerează „spiritualizare" mie îmi lasă senzaţia neplăcută de economie de materiale - la fel ca statuia lui Corneliu Coposu din Parcul Revoluţiei, care, în loc să beneficieze de un soclu, e pur şi simplu înfiptă într-un pilon. Sunt apoi statuile reciclate, cum e contrafacerea de la Universitate înfăţişându-l pe Caragiale - vechii statui a lui Lenin i s-a dat capul jos şi i s-a lipit unul nou-nouţ. Onţanu a scos din depozitele primăriei o oroare comunistă dedicată răscoalei din 1907, a lustruit-o şi a reamplasat-o în Parcul Morarilor. În Piaţa Eminescu, acelaşi edil a plantat nişte lalele de metal, „Izvorul vieţii": sunt sigur că în câţiva ani or să ruginească, e în logica românească a lucrurilor. Anul trecut, de pildă, au început să cadă dalele de faianţă de pe monumentul din Piaţa Sfânta Vineri, o monstruozitate pioasă care marchează locaţia bisericii demolate în 1987. „Memorialul Holocaustului a început să ruginească încă de la vernisare", observă arhitectul Augustin Ioan - şi tot el se întreabă dacă materialele paupere sunt parte din concept.

Dezbaterile legate de mutarea Lupoai

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 14 minute
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Împușcături la Euro 2024. Un bărbat înarmat cu un topor a fost împușcat de poliție în Hamburg VIDEO

Adevarul acum 28 minute
Poliția din Germania a împușcat, duminică, 16 iunie 2024, un bărbat care i-a amenințat cu un topor pe fanii fotbalului veniți la Campionatul European. Incidentul a avut loc pe Reeperbahn din Hamburg, un cartier popular din centrul orașului, unde sup

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum o ora
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Norvegia alocă aproape 100 de milioane de euro pentru sectorul energetic din Ucraina

Adevarul acum 44 minute
Premierul norvegian Jonas Gahr Store a declarat într-un comunicat preluat duminică de AFP că ţara sa va aloca 1,1 miliarde de coroane (circa 96 de milioane de euro) pentru reparaţii ale infrastructurii energetice a Ucrainei şi asigurarea furnizării

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru că s-a aflat la vo

Cele mai noi informații despre starea răniților în explozia de la Dedeman Botoșani. Cinci sunt în continuare internați

Ziare.com acum o ora
Ministerul Sănătăţii (MS) a anunțat duminică, 16 iunie, că starea celor doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca din Bucureşti în urma exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani rămâne gravă, ei având în continuare nevoie de oxigenoterapie c

Tânără însărcinată, agresată de partener într-o parcare din Ploieşti, salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber

News.ro acum o ora
O tânără însărcinată care era agresată de partenerul ei într-o parcare din Ploieşti a fost salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber, care au auzit ţipetele femeii. Ea a fost transportată la spital, în timp ce agresorul a fost predat poliţiştil

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Prizonieri cu legături cu ISIS au luat ostatici paznici într-un centru de detenţie din Rusia

News.ro acum 4 ore
Şase deţinuţi, unii cu legături cu Statul Islamic, au luat ostatici gardieni într-un centru de detenţie preventivă din regiunea de sud a Rusiei Rostov şi au cerut liberă trecere în negocierile cu autorităţile, a informat duminică presa rusă, citată

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/28°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°