Preşedintele iranian a trimis o scrisoare Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, solicitându-i să pornească o anchetă asupra atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001.
„Aşteptarea minimă de la Excelenţa Voastră este să creaţi un organism independent şi de încredere, un grup de constatare care să investigheze exhaustiv factorii reali care se află în spatele evenimentelor de la 11 septembrie”, a declarat în textul scrisorii Ahmadinejad, potrivit AFP.
Conform agenţie franceze, Ahmadinejad a calificat atacurile de la 11 septembrie ca „o mare minciună” şi un pretext pentru invazia NATO în Afganistan şi Irak. El a pus la îndoială de câteva ori versiunea oficială acceptată cum că gruparea teroristă Al-Qaeda este în spatele atacurilor de la New York.
„După atacurile din 11 septembrie, şi sub pretextul luptei împotriva unui număr de grupări teroriste, mai mult de un milion de persoane din regiunea noastră au căzut victime şi câteva milioane au fost strămutate”, a spus el.
Liderul iranian a adăugat că cele două ţări, care fac parte din ONU, au fost ocupate de SUA şi forţele NATO, dar şi că „o a treia ţară este susceptibilă de agresiune militară”.
Potrivit BBC News, în scrisoare, Ahmadinejad a menţionat şi faptul că metodele de combatere a terorismului de până acum au eşuat, iar rezultatele au cauzat doar milioane de victime şi de persoane strămutate.
Aceste ultime ştiri vin înaintea summitului de la Washington, acolo unde sunt aşteptaţi toţi liderii marilor puteri, cum ar fi Nicolas Sarkozy, cel care a cerut de curând ONU să aplice mai multe sancţiuni împotriva Iranului.
Judecaţi dumneavoastră atitudinea preşedintele Nicolas Sarkozy, care a declarat recent la Washington că ţara sa nu va renunţa la armele nucleare datorită pericolelor şi ameninţărilor care ar putea veni de oriunde în lume.
Preş