Blonda, bruna, roscata, osoasa, rubensiana, visatoare, incruntata, atenta, firava, masculina. Cate descrieri, atatea portrete.Cate priviri, atatea interpretari.Care este zeita ? Cine e mai frumoasa? Oglinda, oglinjoara…Oare Boticelli ar fi pictat-o pe Venus cu colagen sau dupa lifting?
Foto: Venus – S.Boticelli
Ce inseamnă mai exact conceptul de frumusete? Cand te uiti la un cineva si spui : da…uite un om frumos? Si pana la urma mai sta in picioare conceptul de frumusete interioara astfel incat Betty cea urata sa poata urca si ea pe podium? Toate aceste intrebari mi-au venit in minte dupa ce am tot vazut in ultima perioada niste incercari pe care nu le pricep. Uneori cand ai in fata o persoana frumoasa dar care vrea mereu mai mult te intrebi daca e in regula. Obsesia ridului, obsesia buzelor care sunt medii, nu pufoase, obsesia firului de par care nu sta in coafura perfecta pe care ai gandit-o. Prostii. Prostii pentru mine, tragedii pentru altii. Si auzind in seara asta despre reperele lui Rubens m-am gandit sa ne uitam putin in timp. Marii pictori au zugravit frumusetea feminina…deci repere ale vremurilor apuse exista inca. In pictura lui Rubes, spre exemplu..sa ai o silueta 90-60-90 era ceva de neacceptat.Aceasta Venus agatandu-se de bratul lui Adonis ar fi o imagine otravitoare privirii in zielele noastre. Vai, ar spune unele….nici macar nu a fost la solar! Ce oroare:)
Foto: Venus si Adonis – P.P.Rubens
De unde si mai ales de ce am ajuns sa apreciem tipul osos, anorexic de feminitate si mai apoi alura de plastic a trupului de Barbie. Si mai este ceva ce pare usor desuet.Intr-o lume a masculinizarii ..sensibilitatea feminina pare sa fie uneori o notiune depasita. Misterul feminin e acum certitudine nu mai trebuie cautat. Acum mirarea femeiasca este data doar de botoxul care omoara expresia. Oricum e ceva diferit…traim in secolul bosumflarii
