Elevii şi studenţii de la Colegiul de Artă sunt nevoiţi să cheltuiască sute de mii de lei pentru rechizite speciale şi instrumentele muzicale.
Conducerea Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria" din Constanţa face tot ce poate pentru ca elevii săi să aibă toate cele necesare, însă atunci când vine vorba de concursuri şi materiale de lucru părinţii sunt cei care suportă cheltuielile. „Costurile nu sunt exagerat de mari, dar sunt. În general, cei mai avantajaţi sunt cei de la Arte Plastice, unde totuşi un top de acuarele, pensule le cumpără, dar nu le schimbă săptămânal. Cei de la Grafică ar trebui să-şi mai caute nişte cerneluri speciale sau foaie de hârtie specială care e destul de scumpă", a declarat directorul Nicoleta Heroiu.
Pe un părinte poate să-l mai coste deplasarea la un concurs. De multe ori, aceştia găsesc sponsori şi persoane de bine care îi ajută sau se fac echipe şi pleacă mai mulţi copii, cu un profesor sau cu un părinte, cu maşina. Taxa de concurs costă 40 sau 50 de lei. Mai mult se cheltuieşte pentru o deplasare în afara ţării. „Unii copii ratează din cauza banilor. Am avut copii care au reuşit să găsească sponsori şi să plece, dar am avut şi copii care ar fi dorit să se ducă la acel concurs, dar nu şi-au permis", precizează directorul Heroiu.
Un pian de concert poate ajunge şi la 100.000 de lei
La Coregrafie pe părinte îl mai costă achiziţionarea acelor pantofi speciali şi poantele, care sunt ceva mai scumpe. Colegiul a primit donaţii de la fostele balerine, câteva costume de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski" care au fost cusute şi aranjate. Pe piaţa (virtuală), preţul unei viori se încadrează între 50 şi 500 euro. O pianină se poate cumpăra cu 1.500 lei, dar şi cu 10.000 de lei. O pereche de poante costă, în medie, 170 de lei, iar un pian de concert ajunge la 100.000 de lei. Colegiul de artă constănţea