Descentralizarea administraţiei publice nu poate fi realizată fără sprijinul efectiv al Ministerului de Finanţe, care trebuie să discute soluţii privind resursele financiare, a declarat ieri premierul Emil Boc.
Avertismentul a fost lansat la reuniunea comitetului tehnic interministerial pentru descentralizare, în contextul în care Boc discuta despre rolul important al Ministerului Administraţiei în derularea programului de descentralizare.
„O componentă structurală importantă de reformă este şi coordonarea procesului de descentralizare la nivelul guvernului (de către Ministerul Administraţiei - n.r.), dar în parteneriat şi cot la cot cu Ministerul Finanţelor, care trebuie să înţeleagă că, dacă nu are altă abordare şi dacă nu va avea deschiderea necesară să discute soluţii care să vizeze şi resursele financiare, noi toţi cei de aici vorbim la masă degeaba. Fără resursele financiare aferente, atâtea câte sunt, transparent alocate şi în funcţie de competenţe, niciodată descentralizarea nu se va realiza“, a spus Boc, asigurând auditoriul că orice proiect privind transferul de atribuţii de la autoritatea centrală către comunitatea locală va include şi finanţarea necesară.
La aceste discuţii a asistat şi ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, care nu a reacţionat, continuând să studieze un set de hârtii aflate în faţa sa.
„Să nu repetăm experimentul CET-urilor!“
Amintind de experimentul trecerii CET-urilor la administraţiile locale, premierul a subliniat că atunci primăriile au rămas cu datoriile, lucru care trebuie evitat în viitor. „Când s-a abordat pompieristic subiectul (termocentralelor - n.r.), s-a descentralizat obligaţia de la nivel naţional la nivel local, iar primăriile au rămas cu datoriile, cu toată povara administrării unor CET-uri care, înainte de a fi restructurate, au fost transmise autorităţilor locale. Un