Tânărul pugilist arădean este cel dintâi câştigător al Cupei României la categoria 57 de kilograme şi spune că boxul este sportul care l-a ales pe el.
PROFIL
Născut. 23 august 1989, Aluniş, comuna Fântânele, judeţul Arad
Studii. Liceul cu program Sportiv Arad
Experienţă. Face box de performanţă de la 14 ani
Pugilistul Daniel Holiartoc, pregătit de antrenorul Florian Barna la Clubul Sportiv Motorul „Silva Lazăr” din Arad, a devenit în acest an cel dintâi câştigător al Cupei României, la nivelul seniorilor.
Aceasta este cea de-a doua competiţie internă ca importanţă şi valoare, după Campionatele Naţionale, iar Daniel Holiartoc, în drumul dificil spre frumoasa victorie obţinută în cadrul categoriei 57 de kilograme., a trecut de trei adversari reputaţi.A început să practice boxul la 14 ani, în ciuda constituţiei sale astenice.
„Boxul m-a ales pe mine, cred… Copil fiind, făceam karate. La un moment dat însă, s-au închis toate cluburile de karate din oraş la care aş fi putut avea acces. Dorind să fac totuşi un sport, l-am ascultat pe fratele meu care, fiind elev la Liceul German, mi-a spus că aş putea merge la box, clubul fiind în imediata apropiere a acestui liceu. Şi aşa am ajuns la box. Am început antrenamentele încă din a doua zi”, îşi aminteşte pugilistul arădean debutul său şi adaugă că mai apoi a fost vorba despre muncă multă şi multă sudoare.
Prima medalie, la 15 ani
Prima reuşită a lui Daniel a venit foarte repede, dovadă a seriozităţii sale. La doar 15 ani, Daniel a obţinut locul al III-lea la Campionatul Naţional de Copii. „A fost o experienţă greu de uitat”, spune emoţionat pugilistul. De la acest prim premiu până la Cupa României nu a mai fost decât un pas, iar acum, la doar 20 de ani, Daniel şi-a trecut în palmares cea mai mare victorie arădeană la acest sport.
Planuri de viitor @