Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"I-am cerut iertare Elenei Carstea"

Publicat in Cancan, miercuri 14 aprilie 2010 ·

Remuscare. Silvia si-a dat seama ca a gresit si a sunat-o pe Elena pentru a-si cere iertare Familie. Elena Carstea care locuieste in America, la Palm Beach, nu a fost de gasitDupa ce a tinut tot postul Pastelui, cantareata a mers la duhovnicul sau sa-si marturiseasca pacatele. Inainte de a trece prin cele doua ritualuri, de spovedanie, respectiv impartasanie, cantareata a decis sa rezolve problema cu Elena Carstea, pentru a fi linistita ca s-a impacat cu persoanele cu care s-a certat din diverse motive. "In timp ce eram in biserica, i-am dat Elenei un SMS prin care mi-am cerut iertare daca am suparat-o cu ceva si, la randul meu, i-am spus ca am iertat-o pentru tot ce mi-a facut. S-a intamplat cu trei zile inainte de Paste, asa ca i-am spus ca ii doresc sanatate si tot binele din lume, ca trebuie sa se ingrijeasca, sa-si vada fetele mari si sa-si pretuiasca familia pe care o are", a declarat, pentru CANCAN, Silvia Dumitrescu. Desi nu a primit inca niciun semn de la Elena Carstea, care locuieste in America, artista este optimista ca, in timp, ranile se vor cicatriza. "Ii mai trebuie un ragaz. Timpul le va rezolva pe toate. Poate o sa-mi raspunda. Eu sunt cu sufletul impacat", a adaugat Silvia.

S-au balacarit ca la usa cortului

Cearta dintre cele doua a pornit de la bani, Silvia facandu-se foc si para ca fosta sa prietena a numit-o "cersetoare", dupa ce a indemnat romanii sa faca donatii pentru ca Elena sa-si poata achita datoriile la spitalul din America, unde i-a fost indepartat anevrismul cerebral. "Elena aparea la televizor si facea pe nestiutoarea, dar ea a fost cu ideea ca eu sa sun lumea si sa-i fac rost de bani. (...) Este o nesimtita nerecunoscatoare!", sustinea la acea vreme Silvia Dumitrescu.

Remuscare. Silvia si-a dat seama ca a gresit si a sunat-o pe Elena pentru a-si cere iertare Familie. Elena Carstea care locuies

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 24 minute
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°