Lucrările la acest tronson de autostradă au fost anulate, întrucât constructorul, consorţiul Vinci-Aktor, nu a obţinut finanţarea necesară demarării lucrărilor.
Mai citiţi şi:
Autostrada Braşov-Comarnic nu are finanţare
Autostrada Comarnic-Braşov va trece pe sub staţiunile de pe Valea Prahovei
Acum o lună, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Mathias Kollatz-Ahnen, a afirmat că trebuie luat în considerare că proiectele de acest tip nu sunt uşor de finanţat în condiţiile actuale. El a explicat că BEI încearcă să finanţeze în principal, acele proiecte legate de fondurile structurale, pentru maximizarea investiţiilor, iar creditarea altor lucrări este „mai dificilă".
Potrivit reprezentaţilor ministerului Transporturilor, lucrările propriu-zise ar fi trebuit să înceapă în 2011, iar termenul de execuţie era de 4 ani.
Guvernul ar trebui să plătească, în total, 4,8 miliarde de euro pentru cei 55 de kilometri ai tronsonului Comarnic-Braşov. În această sumă sunt incluse construcţia autostrăzii, dar şi proiectarea, lucrări de întreţinere, şi dobânzile la bănci pentru împrumuturile contractate.
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos