Era 29 iunie 1950, când la Belo Horizonte, pe „Estádio Independência”, în minutul 32 al meciului Anglia-SUA, Joe Gaetjens marca în stânga lui Bert Williams.

Era Cupa Mondială din Brazilia şi tocmai se întâmpla cea mai mare surpriză din istoria fotbalului. Sigur că scorul acesta, Anglia-SUA 0-1, nu poate fi decât o glumă proastă, un jurnalist englez a modificat în 10-1 şi niciun corector dintr-o lume sănătoasă la cap n-ar fi putut obiecta. Undeva în Marea Britanie, într-o colecţie de ziare, a rămas pentru totdeauna acest logic şi neîntâmplat 10-1.

Joe Gaetjens se născuse în Haiti, dintr-un tată german şi o mamă băştinaşă. La 14 ani distanţă de golul său cât un vis american, era asasinat de miliţiile Tonton Macoutes, principala forţă de represiune a doctorului François Duvalier, mai cunoscut sub numele său de tiran: Papa Doc.

În 1964, anul uciderii lui Joe Gaetjens, Papa Doc s-a numit singur preşedinte pe viaţă în Haiti şi a umplut ţara de imagini cu el tolănit pe un tron, cu umărul mângâiat de palma unui Iisus Hristos mincinos, care spunea „L-am ales pe el". Altădată, Papa Doc a dat ordin să fie ucişi toţi câinii negri din Haiti, crezând că rivalul său, Barbot, se transformase într-un patruped.

Între golul lui Joe Gaetjens şi noi s-au aşezat şase decenii, multe goluri, mulţi tirani, mulţi câini negri, două turnuri prăbuşite, multă sărăcie şi multe bombe. Pe 12 iunie 2010, la Rustenburg, în Africa de Sud, Anglia şi SUA joacă iar un meci de Cupă Mondială. Al-Qaeda a anunţat deja (pe internet, fireşte) că tânjeşte după un stadion de cadavre.