Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, ne-a declarat, prin biroul de presă, că, „în urma unei analize interne, s-a decis ca în luna septembrie să fie organizată o licitaţie pentru achiziţionarea serviciilor de deratizare şi dezinsecţie". Asta înseamnă că, după 14 ani, timp în care contractul iniţial din 1996 a fost prelungit prin şase acte adiţionale, Primăria Capitalei a ajuns, în sfârşit, la concluzia că e timpul să organizeze o licitaţie publică. Decizia primarului Oprescu survine la o lună după ce România Liberă a dezvăluit că, în comparaţie cu locuitorii Budapestei, bucureştenii plătesc de 28 de ori mai mult pentru dezinsecţie şi de 3,5 ori mai mult pentru deratizare. În ultimii 14 ani, bucureştenii au achitat firmei 3D România în total aproape 70 milioane euro pentru cele două servicii. Prin comparaţie, Primăria Budapestei plăteşte 153.750 euro pentru omorârea ţânţarilor şi 700.000 euro pentru stârpirea şobolanilor.
Până în septembrie, bucureştenii pot plăti încă 7,7 milioane euro
Decizia lui Oprescu ar putea intra în vigoare din luna septembrie, ceea ce înseamnă că şi în acest an firma 3D România îşi va încasa banii pe servicii. În urma semnării celui de-al şaselea act adiţional, 3D România poate încasa de la bucureşteni 7,7 milioane euro pentru deratizare şi dezinsecţie, în funcţie de bonurile trimise spre decontare Primăriei Capitalei de către beneficiari.
La câteva luni după preluarea funcţiei, Oprescu a declarat că nu va mai accepta contractele scumpe încheiate anterior de primărie. „Unora nu le place că nu mai vreau să fac acte adiţionale la contractele istorice." Întrebat de ce nu şi-a respectat promisiunea făcută bucureştenilor, Oprescu ne-a răspuns prin biroul de presă: „Vă aflaţi într-o gravă eroare. Primarul general nu a semnat nici un act adiţional, anunţând foarte clar că pentru toate contractele care expiră se vor org