Cursul de schimb i-a luat prin surprindere pe romani, care se asteptau sa ajunga sa cumpere un euro cu 4 lei de Paste, insa sentimentul investitorilor, miscarile de pe pietele valutare si tensiunea provocata de situatia de criza din Grecia au condus la depreciera leului, rata de schimb urcand la 4,1425 lei/euro de la 4,065 lei/euro.
Moneda nationala se apreciase puternic in luna martie, cursul coborand pana la 4,065 lei/euro si chiar si mai jos pe piata interbancara, insa tot avansul obtinut in fata monedei europene a fost pierdut in 12 zile, timp in care cursul de schimb a urcat la 4,1425 lei/euro, nivel apropiat ca pe 21 ianuarie, potrivit referintelor publicate de banca centrala.
Economistii ING explica deprecierea leului de ieri ca fiind cauzata de scaderea burselor din Asia si Europa, dar nu exclud si o interventie valutara a bancii centrale. “Credem ca leul ar putea sa se deprecieze avand in vedere ca bursele din Asia au inregistrat scaderi, iar cele din Europa se asteapta sa deschida in scadere”, explica Vlad Muscalu, economist in cadrul ING, in cadrul unui raport.
“Rigiditatea la presiuni de apreciere poate fi o consecinta a probabilelor interventii valutare din ultima perioada. Moneda nationala a atins chiar 4,1440/EUR in prima parte a zilei de luni, pierzand mai mult de 100 de puncte, insa a avut loc o corectie, iar la finalul zilei leul era tranzactionat la 4,1315/EUR”, a detaliat Muscalu.
Prognoza de curs a ING sugereaza ca euro va ajunge sa fie tranzactionat cu 4,15 lei la finalul trimestrului al doilea din acest an.
Analistul Laurian Lungu, managing partner in cadrul Macroanalitica, subliniaza, insa, ca asemenea fluctuatii pe cursul de schimb sunt normale, iar amplitudinea lor nu este mare. El a adaugat ca nu vede presiuni de depreciere pe leu in aceasta perioada.
Leul s-a depreciat in sedinta de ieri cu 0,29%, cursul urcan