* fotografia directorului Poliţiei Comunitare Brăila a fost folosită de "Realitatea TV" pentru a ilustra un material în care era vorba despre judecătorul Cristian Jipa
* acesta este acuzat de DNA în scandalul de corupţie în care este implicat senatorul Cătălin Voicu * prezent în studio, Miron Mitrea s-a făcut că nu-l cunoaşte pe Traian Jipa, deşi acesta se ocupa cu protecţia demnitarilor veniţi pe litoral, pe vremea când Mitrea era ministrul Transporturilor, iar Jipa era comandantul Poliţiei, la Constanţa
Luni seara, la o emisiune difuzată de postul "Realitatea TV" pe tema scandalului de corupţie în care este implicat senatorul Cătălin Voicu alături de alte nume sonore de magistraţi şi oameni de afaceri, realizatorii l-au confundat pe judecătorul Cristian Jipa, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu Traian Jipa, actualul director al Poliţiei Comunitare Brăila şi fost comandant al Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Brăila şi Constanţa. Mai exact, în timp ce discutau despre judecătorul Cristian Jipa, cei de la "Realitatea" au postat pe ecran fotografia lui Traian Jipa. Prezent în studio, parlamentarul Miron Mitrea a negat că l-ar cunoaşte pe cel din imagine. Este, totuşi, greu de crezut că pe vremea guvernării Năstase, când Traian Jipa, în calitate de comandant al Poliţiei Constanţa, se ocupa, printre altele, şi de protecţia demnitarilor veniţi pe litoral, să nu se fi întâlnit cu Mitrea, care era ministru al Transporturilor.
"Nu vreau să comentez ce a zis sau nu a zis Miron Mitrea", ne-a declarat, ieri, Traian Jipa. În ceea ce priveşte confuzia de imagine, directorul Poliţiei Comunitare ne-a confirmat că nu e prima dată când se întâmplă. "Fotografia aceea a fost făcută în 2004, la o conferinţă de presă ţinută la Constanţa. În urmă cu ceva timp, a apărut într-un ziar central, ca ilustraţie a unui articol în care se vorbea despre judecătorul Jipa.