Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monumentele Brâncuşi, mâncate de carii şi vegetaţie

Publicat in Romania Libera, miercuri 14 aprilie 2010 · ·

Pe Lista Monumentelor Istorice 2004 sunt cuprinse două case din Hobiţa care i-ar fi aparţinut marelui artist: Casa Constantin Brâncuşi (cea în care s-a născut sculptorul) şi Casa memorială Constantin Brâncuşi (o copie a celei originale achiziţionată, în anii '70), ambele datate secol XIX. Dacă imobilul trecut sub numele Casa memorială este îngrijit şi împrejmuit, prima casă este greu de depistat de un turist şi lăsată în paragină.

„S-a ales praful de casă"

„Ideea este că adevărata casă a lui Brâncuşi este trecută în pa­trimoniu şi nu se mai face nimic pentru ea. Un bucureştean, Florin Codre a vrut să ia casa să o ducă la Bucureşti. Noi am reuşit să luăm acoperişul şi să-l depozităm în magazia liceului din Peştişani, ca să stea la scuteală (adăpost - n.r.). Sincer, regret că nu am lăsat să ia casa la Bucureşti, poate acum era recondiţionată. Aşa... s-a ales praful de ea. Eu m-am zbătut foarte mult pentru casa lui Brâncuşi. Ce să vă mai spun, am fost ameninţat să-i las în pace. De cine? De cei care aveau interese acolo", ne-a mărturisit Nicolae Nicolcioiu, viceprimarul comunei Peştişani. În 2000, când a fost identificată casa părintească, specialiştii au făcut cercetări descoperind „substanţa originală", de fapt câteva bârne mai bune ce se păstrează de obicei atunci când o casă este mutată de pe locul ei, ne-a explicat arh. Iulian Cămui, specialist în restaurare.

„Regret că nu am lăsat să ia casa la Bucureşti"

Imediat şi-a făcut apariţia sculptorul Florin Codre cu o ofertă de 20 de milioane lei vechi şi cu un mânz, ofertă adresată lui Nicolae Gogoiu, un strănepot al artistului, care s-a declarat proprietar al casei. La vremea aceea, s-a spus că Florin Codre plănuia să cumpere casa şi să o vândă la Paris. Viceprimarul Nicolcioiu îşi aminteşte: „Nu se punea problema de o strămutare a construcţiei, ci de o vânzare-cumpărare între Florin

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 2 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

EURO 2024: Elveţia învinge Ungaria în al doilea meci al Grupei A

Mediafax acum 3 ore
Elveţia a învins Ungaria în al doilea meci al Grupei A de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Partida s-a disputat sâmbătă, la Köln. Din Grupa A mai fac parte ţara organizatoare, Germania, şi Scoţia.

Premierul Italiei declară că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina

G4Media acum o ora
Statele Uniunii Europene nu vor fi implicate direct pentru moment în împrumutul de 50 miliarde de dolari pe care ţările din G7 au în vedere să-l acord Ucrainei pe baza veniturilor provenite din activele ruseşti îngheţate, a declarat sâmbătă şefa guv

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 2 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 5 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Zelenski speră la o „pace justă cât mai repede posibil”, la summitul din Elveţia

G4Media acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa sâmbătă de a se ajunge la o „pace justă cât mai repede posibil”, în debutul primului summit pentru pace în Ucraina care se desfăşoară în Elveţia, fără participarea Rusiei, transmite Ag

Spania a învins Croația în primul meci din Grupa B a Campionatului European de fotbal - EURO 2024 din Germania

Ziua Constanta acum 16 minute
Echipa de fotbal a Spaniei a învins echipa Croaţiei cu scorul de 3-0 (3-0), în această seară, pe Olympiastadion din Berlin, în primul meci din Grupa B a Campionatului European de fotbal - EURO 2024 din Germania. Au marcat Morata în min 29, Fabian Ru

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum 3 ore
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 5 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

Vremea

București
acum

25°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

22°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°