Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rodica Brănişteanu: „Nu vă mai criticaţi copiii!”

Publicat in Adevarul, miercuri 14 aprilie 2010 ·

Lucrează de aproape 30 de ani cu copiii de grădiniţă. Rodica Brănişteanu crede că doar educaţia ne mai poate salva ca oameni şi ca popor.

Nu este educatoare din judeţ care să nu o cunoască pe Rodica Brănişteanu. Ea a fost inspector şcolar timp de 8 ani de zile şi director de grădiniţă timp de 5 ani, activitatea ei fiind apreciată în toată ţara. Această recunoaştere a adus-o în cadrul comisiei naţionale de specialitate a Ministerului Educaţiei, unde este membru de zece ani. Mereu dornică să afle lucruri noi, ea a studiat atent comportamentele copiilor. Pe acestea le-a descris în studiile sale de specialitate, publicate. Rodica spune că este esenţial ca părintele să nu-şi critice copilul. „Este bine să lăsăm atitudinile critice deoparte, ele nu corectează nimic. Critica nu este constructivă! În loc să ne criticăm copiii este preferabil să-i lăudăm pentru lucrurile bune pe care le fac!", crede educatoarea. Specialiştii au demonstrat că lauda îl ajută pe copil să-i crească stima de sine, încrederea în forţele proprii şi să-şi dezvolte spiritul de iniţiativă.

Rodica îi mai sfătuieşte pe părinţi să petreacă mai mult timp cu copii lor. Să se joace cu el, să citească împreună, să se plimbe împreună, să-l înscrie la cursuri de sport, muzică sau pictură, în funcţie de aptitudinile lui. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci măcar 15 minute să-i aloce zilnic copilului.

Lecţie pentru părinţi

În ziua de azi, nu mai avem răbdare şi le interzicem copiilor foarte multe lucruri, fără să le explicam şi de ce. E bine să înţeleagă acel de ce. Ca să-i conştientizeze pe părinţi asupra unor lucruri minore pentru ei, dar majore pentru copiii lor, Rodica a organizat, la grădiniţa unde este director, „Căsuţa cu poveşti", un curs cu exemple practice despre comportamentul preşcolarilor. „Celor mici nu le plac observaţiile de faţă cu tot colectivul grupei. Acestea se fac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a început cu stângul preliminariile CM din 2026: scor 0-1 cu Bosnia / Lucescu: "Mergem înainte" / Reacţiile tricolorilor

News.ro acum o ora
Reprezentativa României a fost învinsă, vineri seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (1-0), de selecţionata din Bosnia şi Herţegovina, în prima etapă a grupei H a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. UPDATE - Mircea Lucescu,

Papa Francisc, nevoit „să învețe din nou să vorbească”. O problemă generată de oxigenoterapie

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc îşi recapătă încet forţele în spital, dar trebuie să „reînveţe să vorbească” după utilizarea prelungită a oxigenoterapiei cu flux mare, a declarat vineri cardinalul Victor Manuel Fernandez, relatează Reuters, preluată de News.ro. Cardi

Bogdan Peșchir a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 5 a dispus vineri arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Bogdan Peșchir, considerat finanțator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok. Peșchir este acuzat de Parchetul General de săvârșirea infracțiunii de corupere a

"Dacă veneam în interes de serviciu, sigur se închidea activitatea". Piedone, pus pe glume înainte de intrarea pe stadion la meciul România-Bosnia

Ziare.com acum 2 ore
Cu aproximativ treizeci de minute înainte de începerea meciului dintre naționalele de fotbal ale României și Bosneia, din preliminariile pentru Cupa Mondială 2026, Cristian Popescu Piedone a sosit la Arena Națională. Șeful ANPC, cunoscut pentru auto

Vicepremierul Serbiei susține că spionii ruşi au ajutat Belgradul să reprime protestele din ultima perioadă

Libertatea acum 2 ore
Viceprim-ministrul Serbiei a afirmat vineri, 21 martie, că serviciile de spionaj ale Rusiei au sprijinit autoritățile de la Belgrad în gestionarea protestelor antiguvernamentale din ultimele luni. Declarațiile au fost criticate de opozanți, care sus

Frații Tate se întorc în România. Un avion privat va zbura curând cu destinația București

Ziua Constanta acum 10 ore
BoardingPass anunță că un avion privat va zbura în curând de pe aeroportul din Fort Lauderdale, Florida (SUA) cu destinația București, potrivit G4Media.ro Acest zbor coincide cu termenul prevăzut pentru prezentarea fraților Tate la Poliție, în cadru

Mircea Lucescu, după România vs. Bosnia, scor 0-1: „Am avut un arbitraj extrem de înţelegător pentru ei. Mergem înainte, cum au câştigat ei, putem şi noi să câştigăm la ei”

G4Media acum o ora
Mircea Lucescu, selecţionerul echipei naţionale a României, a declarat vineri seară, după meciul de pe Arena Naţională cu Bosnia, scor 0-1, că elevii săi pot învinge la Viena sau în Bosnia, potrivit News.ro. „Nu pot să spun… E o tristeţe generală. N

Meciul România – Bosnia: Ianis Hagi – Ei au avut o ocazie, au dat gol. Noi am avut 7, n-am dat

News.ro acum 2 ore
Ianis Hagi a declarat, vineri seară, după meciul tricolorilor cu Bosnia, pierdut cu scorul de 0-1, că adversarii au înscris la singura lor ocazie, în timp ce naţionala României nu a reuşit să trimită mingea în poartă, deşi a avut şapte ocazii. „Ei a

Profesor din Huedin, arestat pentru agresiune sexuală. Este acuzat de comportament indecent faţă de eleve în timpul orelor de curs

HotNews acum 3 ore
Un profesor de la un liceu din Huedin, judeţul Cluj, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de agresiune sexuală asupra unui minor. Bărbatul predă la clase de gimnaziu, iar unitatea de învăţământ a sesizat organele de anchetă pentru că ar fi

Sclavie în Germania, cu români victime. Muncitorii, obligați să muncească 13 ore pe zi, fără bani și cu mâncare puțină

Libertatea acum 3 ore
Mai mulți români au fost atrași în Germania cu promisiuni false de locuri de muncă, dar odată ajunși acolo au fost exploatați, fiind obligați să lucreze 13 ore pe zi și să stea închiși în clădirea fabricii unde lucrau. Un muncitor a scăpat și a chem

Vremea

București
acum

sâm.

6°/16°
dum.

7°/18°
lun.

9°/17°
mar.

13°/18°
Iasi
acum

sâm.

4°/15°
dum.

6°/14°
lun.

6°/13°
mar.

8°/20°
Constanta
acum

sâm.

1°/9°
dum.

7°/9°
lun.

8°/12°
mar.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-0°/15°
dum.

7°/14°
lun.

9°/18°
mar.

11°/14°
Timisoara
acum

sâm.

2°/15°
dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/15°