Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo vrea să stopeze CFR Cluj

Publicat in Romania Libera, miercuri 14 aprilie 2010 ·

În această seară se vor întâlni, în manşa a doua a semifinalelor Cupei României, CFR Cluj şi Dinamo. Meciul-tur s-a încheiat la egalitate, 1-1, golurile fiind marcate de Lucian Goian pentru „câini" şi Yssouf Kone pentru clujeni. În urmă cu o lună, pe 13 martie, cele două formaţii s-au duelat în etapa 21 a Ligii I, tot în Gruia.

Nici atunci nu a existat un învingător, scorul partidei fiind 2-2. Dacă la acea dată dinamoviştii au fost extrem de supăraţi, din cauza faptului că au scăpat printre degete victoria în urma unei gafe a lui Emilian Dolha, acum sigur s-ar mulţumi cu un rezultat identic. Un egal cu multe goluri i-ar duce pe „câini" în finala competiţiei, acolo unde nu au mai fost prezenţi de cinci ani. În 2005, Dinamo a câştigat trofeul în urma unei victorii cu 1-0 în faţa Farului Constanţa. De partea cealaltă, CFR Cluj domină competiţia KO din România, adjudecându-şi trofeul precedentelor două ediţii, 2008 şi 2009.

Ardelenii par favoriţi, având şi ascendentul moral după victoriile din campionat, în timp ce Dinamo nu a reuşit să ţină pasul, împiedicându-se de FC Braşov sau Pandurii Târgu Jiu. Alb-roşii vor fi încurajaţi la Cluj de 1.000 de fani, acesta fiind numărul maxim de bilete pus la dispoziţie de către organizatori pentru suporterii oaspeţilor din această seară.

Pentru a intra în tribunele arenei din Gruia, fiecare di­namovist trebuie să plătească 10 lei pentru un bilet.

Meciul CFR Cluj-Dinamo, care va avea loc de la ora 20.15 şi va fi transmis de Pro TV, va fi condus la centru de Alexandru Tudor, care va fi ajutat la cele două linii de către asistenţii Cristian Nica şi Aurel Oniţa.

Vaslui sau Braşov

A doua semifinală va avea loc mâine seară, returul dintre FC Vaslui şi FC Braşov. În tur s-au impus braşovenii lui Viorel Moldovan (foto) cu 1-0. În această seară se vor întâlni, în manşa a doua a semifinalelor Cupei Român

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 2 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum o ora
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

INS: În ianuarie 2025, salariul mediu net a scăzut cu 5,6%, față de decembrie 2024

Capital acum 46 minute
Salariul mediu net în ianuarie 2025 a fost de 5.328 lei, cu 317 lei mai puțin decât în decembrie 2024, adică o scădere de 5,6%, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 2 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Diplomaţi UE sugerează dublarea ajutorului militar european pentru Ucraina în acest an

Wall-Street.ro acum o ora
Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să meargă chiar până la dublarea ajutorului său militar pentru Ucraina în acest an, până la 40 de miliarde de euro, dacă este necesar, indică un document de lucru al Serviciului european de acţiune extern

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 2 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și va fi extrădat în Republica Moldova. Fugarul are de ispășit 20 de ani de închisoare

Libertatea acum 35 minute
Procuratura Generală din Republica Moldova a anunțat vineri, 14 martie, că fugarul Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și vor începe procedurile de extrădare în țara condusă de Maia Sandu.

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 5 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Ziua Mondială a Rinichiului: Societatea Română de Nefrologie cere continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului pentru Boala Cronică de Rinichi

Wall-Street.ro acum o ora
București, 13 martie 2025 – Cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului, sărbătorită anual în cea de-a doua zi de joi a lunii martie, Societatea Română de Nefrologie face un apel pentru continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului precoce al

VIDEO Percheziţii la Botoşani într-un dosar ce vizează infracțiuni săvârşite de mercenarii lui Potra

Botosani News acum 2 ore
Polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiuni la adres

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°