Noi produse de acest fel sunt vândute online, prin mica publicitate sau chiar în magazine
Etnobotanicele nu au dispărut de pe piaţă în urma ordonanţei care interzice 36 de plante şi substanţe halucinogene. Patronii aşa-ziselor magazine "de vise" s-au reorientat repede şi oferă spre comercializare, în shop-uri, magazine online sau prin mica publicitate, noi ierburi şi substanţe de acest fel.
Astfel, magazinele de plante etnobotanice au adus în România pentru comercializare noi ierburi halucinogene şi substanţe care nu apar pe lista Ministerului Sănătăţii cu substanţe şi plante interzise prin lege, potrivit NewsIn. Noile produse sunt comercializate atât în modul clasic, în magazinele "de vise", dar şi online, pe diverse site-uri. Cel mai mare lanţ de astfel de magazine din România are un site special deschis pentru a vinde noile produse, în timp ce dealerii care lucrează pe cont propriu vând ierburile prin anunţuri la mica publicitate.
Euphoria şi Generation 2012 sunt două dintre noile produse din gama etnobotanicelor pe care utilizatorii le pot cumpăra atât ca urmare a anunţurilor la mica publicitate, cât şi de pe un site special dedicat lor - generation2012.ro, care oferă transport gratuit la domiciliu în Capitală, în doar 30 de minute. Preţul este, în medie, de 75 de lei pentru 0,25 grame de Euphoria şi de 80 de lei pentru 0,5 grame de Generation 2012, ajungând până la 240 de lei în funcţie de gramaj. Generation 2012 este numit pe forumuri "îngrăşământ de flori", cei care l-au încercat spunând că este vorba de o nouă pulbere, care provoacă senzaţii asemănătoare sării de baie trecute în ilegalitate prin ordonanţa de urgenţă.
La scurt timp de la apariţia Generation 2012, pe site-urile de mica publicitate au apărut anunţuri de vânzare a unor noi prafuri, lăudate ca fiind "mai tari". Powder Report este unul dintre acestea, care costă 80