Am citit pe money.ro confesiunile unei tinere dependente de programul de muncă. Unul extenuant, devastator, dar asumat în mod voluntar. E o temă care mă interesează în mod direct, pentru că am trecut printr-un astfel de program. Și atunci, și acum am rămas fără răspuns la întrebarea: ”Meită?/ A meritat?”.

Povestea tinerei o găsiți pe money.ro. Mai mulți ani am activat în același ritm. Trezirea la 5 AM, primele rubrici la radio, la 6.30 și 7.30, o plimbare de dimineața, pe jos, dintr-un colț în altul al orașului, o cafea în geamul unei cofetării, ”Verde”, cu vedere spre stația centrală a orașului și, la 9.30, prima ședință de redacție la ziar. Telefoane, alergătură (încă nu apăruse nici telefonia mobilă, nici mess-ul), scrisul articolelor, a doua ședință de redacție, finalizarea articolelor, fuga la radio pentru a pregăti rubricile de a doua zi dimineața. Pe la 21.00, dacă mai găseam câte un prieten disponibil, o bere. Liber la ziar sâmbăta, aveam transmisiuni și emisiuni la radio.

Apoi, timp de mai bine de trei ani, în care am renunțat la radio, dar am acceptat postul de redactor-șef la ziar, începutul zilei pe la 7-8.00 AM, cu lectura online a presei, drumul la redacție, prima ședință, întâlniri, alte ședințe, finalizarea ziarului cu BT (bun de tipar) pe la 1-2.00 AM (în perioada în care aveam și cotidian tipărit), mai apoi pe la 20-21.00, când s-a renunțat la varianta print, iar cotidianul a rămas doar pe online. E drept, cu o pauză de 15 minute de somn, în fotoliul de la birou, între 15.45 și 16.00, înainte de a doua ședință de redacție.

Puținele zile libere, sărbătorile, concediul folosite exclusiv pentru a recupera din orele de nesomn. Și, cum mă încăpățânam să rămân, cât de cât, la zi și cu lecturile și filmele, orele de nesomn se adunau la nesfârșit.

Mai mult forțat decât voluntar, am pus punct programului. De mai bine de 9 luni. Spre