Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adelina Simion vibrează pe ringul de dans alături de partenerul ei

Publicat in Adevarul, miercuri 14 aprilie 2010 ·

Talentata reşiţeancă iubeşte muzica şi călătoriile, este campioană la samba şi cha-cha şi vrea să ajungă psiholog. Adelina Simion şi-a petrecut mai mult de jumătate din viaţă pe ringul de dans. Deşi are numai 16 ani, dansează din clasa întâi.

PROFIL

Născută. 11.06.1994

Studii. Liceul Teoretic „Traian Vuia”, clasa a IX-a

Profil. Ştiinţe sociale

Familie. Necăsătorită

A auzit de dansul de societate încă de când era un simplu preşcolar. „Eram la grădiniţă sau în clasa întâi, atunci când am văzut prima dată pliantele cu invitaţia la cursurile de dans de societate. Deşi nu ştiam să citesc, mi-a plăcut ceea ce am văzut. M-a uimit graţia personajelor din poză şi ştiam că, într-o zi, le voi egala”, îşi aminteşte frumoasa reşiţeancă.

După ce s-a plictisit să fie o simplă amatoare, a luat decizia să treacă la un nivel profesionist, astfel că, de la dans de societate a trecut la dans sportiv. „Mai grea a fost partea în care am rămas fără partener. Antrenorul meu a hotărât însă, la prima oră, să dansez cu Andrei Dinu, iar de atunci suntem nedespărţiţi pe ringul de dans. Cred că ne potrivim foarte bine, deşi pe la concursuri ne mai certăm atunci când greşim paşii”, spune Adelina, care ştie că încrederea în partener este foarte importantă, atunci când vrei să ai performanţe pe ringul de dans.

Ţinuta, alegere dificilă

Hainele pentru comepetiţii le face numai la Timişoara, pentru că acolo există o firmă specializată, care le croieşte special pentru dans sportiv. „Modelul eu îl proiectez, iar acolo îmi croiesc rochia. Ştiu foarte bine ce tip de rochie mă prinde bine, astfel că nu îmi pierd vremea uitându-mă prin reviste. Modelul este în mintea mea, iar eu îl aştern pe hârtie”, povesteşte Adelina, care este hotărâtă să practice dansul sportiv şi după ce va absolvi liceul.

„Ca să îl practic şi la facultate, am al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 15 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°