La cinci ani de la evenimentele din 2005, care au dus la destituirea preşedintelui Akaiev în urma manifestaţiilor şi ciocnirilor cu forţele de ordine, istoria se repetă în acest mic stat, unul dintre cele mai sărace din grupul ţărilor apărute din ruinele URSS. La 6 şi 7 aprilie, după o lună şi jumătate de agitaţie în nordul ţării şi după două zile de revolte sângeroase în capitală, preşedintele Kurmanbek Bakiev a fugit. Ca în 2005, deriva autoritară şi nepotismul regimului, nemulţumirea unei populaţii foarte sărace, violente ciocnirilor cu forţele de ordine şi nominalizarea unui guvern încredinţat opozanşilor autodesemnaţi te fac să crezi că un tiran a fost răsturnat de o autentică revoluţie populară. Comunitatea internaţională cheamă la calm şi priveşte oarecum cu ochibuni noii lideri, în tim ce media reînvie clişeul inventat în 2005, cel al "revoluţiei lalelelor", uitând încă o dată că încă nu este sezonul lalelelor din Asia Centrală şi că oricum nu se pune această problemă în Kîrgîzstan, ţară cu climă rece, potrivit Newsin.

Se impun trei întrebări:

1. Cine sunt noii lideri? Dincolo de imaginea puternică a unei femei care accede la putere, pentru măcar şase luni, o opactitate domneşte asupra identităţii şi poziţionării politice a celor care formează noua conducere. Puţinul care se ştie ar trebui să îi facă pe observatori să fie prudenţi. Membri a Partidului Comunist din perioada sovietică, ei au ocupat posturi importante, chiar ministeriale, sub preşedinţia Akaiev, înainte de a contribui la răsturnarea sa. Ei susţin apoi în Parlament regimul Bakiev, înainte de a se îndepărta de el şi a-i urma la putere. Noii lideri nu sunt opozanţi categorici într-o lungă luptă împotriva dictaturii.

2. Care a fost rolul puterilor străine? Nimic nu poate arăta clar. Rusia şi SUA au amândouă baze importante în această ţară. Oficial, Rusia trebuie să-i protejeze pe