Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi rămânem cu durerea

Publicat in GAZETA de SUD, joi 15 aprilie 2010 ·

Duba argintie de servicii funerare pleacă din parcare. Bărbaţii şi-au făcut treaba: au adus trupul de la morgă, l-au îmbălsămat, l-au aşezat în sicriu. Azi nu mai au ce face. Până mâine, la înmormântare, nu mai deranjează familia. O lasă să-şi jelească mortul în voie. Şi să ceară dreptate.

O uşă de bloc proptită într-o piatră. Şi un steag cernit, cu icoana agăţată în margine. Pustiu în jur. Încă n-au aflat toţi. În câteva ore locul se va umple însă de rude, prieteni, vecini. Vor veni înlăcrimaţi, să aprindă o lumânare, să aducă o ultimă floare. Să-l plângă pe cel care s-a stins fulgerător şi prea devreme, într-un accident stupid.

„Un bărbat de 63 de ani din Craiova şi-a pierdut viaţa ieri, după ce a fost lovit de un taxi, în timp ce traversa bulevardul Carol I din Craiova regulamentar, pe trecerea de pietoni“, scria Gazeta de Sud miercuri.

„Daniel Cocendău, de 39 de ani, din localitate, în timp ce conducea în regim de taxi un Cielo, la trecerea de pietoni de la intersecţia bulevardului Carol I cu strada Feldioara l-a lovit şi accidentat pe Iordache Popa, de 63 de ani, din Craiova. La faţa locului a fost chemată o ambulanţă, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa bărbatului, care a murit pe loc în urma impactului violent“.

Dumnezeu ştie...

Dincolo de capacul coşciugului rezemat de perete, uşa apartamentului 2, dintr-un bloc de pe strada Sg. Constantin Popescu, din Brazdă, e larg deschisă. În prag, o lumânare pâlpâie a jale. E linişte deplină. Doar din timp în timp se aude un scâncet de femeie.

„Nu ştiu cum s-a întâmplat... Când am ajuns eu, îl urcaseră deja în salvare... A plecat de acasă şi s-a dus la vulcanizare. De ce o fi traversat?!... Poate să vorbească cu cineva, Dumnezeu ştie...“. Aproape pierdută, femeia îndoliată reazemă cadrul uşii, sfârşită de puteri. S-a petrecut atât de repede

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 46 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 52 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Guvernul ungar cere UE sancţiuni împotriva unor militari ucraineni: un etnic maghiar a murit în timpul mobilizării forţate în armată

Adevarul acum o ora
Guvernul condus de premierul ungar Viktor Orban a cerut Uniunii Europene sancţiuni împotriva unor militari ucraineni, după ce un etnic maghiar din Ucraina a fost ucis în bătaie de ofiţeri recrutori în timpul mobilizării forţate în armată.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 47 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°