Guvernul vrea să îşi vândă pe bursă acţiunile deţinute la Petrom, dar şi pachete din titlurile pe care le are la alte companii listate, precum Transelectrica ori Transgaz, sau care vor fi listate, printre care Romgaz, subsidiare ale Enel şi E.ON, şi va exercita opţiunea de vânzare a titlurilor deţinute la companii energetice privatizate, estimând încasări de peste un miliard euro. Pe prima poziţie a listei companiilor tranzacţionate în prezent la Bursa de Valori Bucureşti �
Guvernul vrea să îşi vândă pe bursă acţiunile deţinute la Petrom, dar şi pachete din titlurile pe care le are la alte companii listate, precum Transelectrica ori Transgaz, sau care vor fi listate, printre care Romgaz, subsidiare ale Enel şi E.ON, şi va exercita opţiunea de vânzare a titlurilor deţinute la companii energetice privatizate, estimând încasări de peste un miliard euro.
Pe prima poziţie a listei companiilor tranzacţionate în prezent la Bursa de Valori Bucureşti şi unde statul va plasa pe piaţa de capital o parte din acţiunile minoritare figurează Petrom, iar intenţia guvernului este de a vinde un pachet de 12,64% (din cota totală de 20,64% deţinută de Ministerul Economiei), cu o valoare estimată la 2,43 miliarde lei, se arată într-un document oficial obţinut de Mediafax.
Dacă va face acest lucru, statul va rămâne doar cu participaţia de 8% pe care trebuie să o vândă salariaţilor Petrom, ceea ce înseamnă, practic, ieşirea sa din companie. Acţionar va mai rămâne Fondul Proprietatea, un organism creat pentru despăgubirea foştilor proprietari ale căror bunuri au fost confiscate în regimul comunist.
Ținând cont că OMV, acţionarul majoritar al OMV Petrom, are drept de preempţiune stabilit prin contractul de privatizare, cel mai probabil acţiunile vor fi cumpărate de grupul austriac.
Documentul indică totodată că în subordinea Ministerului Economiei va fi consti