Filmul polonez Sweet Rush (Tatarak, în limba polonă), al celebrului Andrzej Wajda, se bazează pe o povestire a cunoscutului scriitor Jaroslaw Iwaszkiewicz. S-a bucurat de mare succes pentru multe motive: are actori foarte buni, o temă foarte interesantă şi o tehnică şi un talent de a folosi imaginea pentru care este suficient să menţionezi numele regizorului. De altfel, filmul a luat premiul Alfred Bauer la Festivalul de Film de la Berlin, 2009.

Pentru cineva care nu este expert şi nici nu discută meritele artistice ale filmului, aspecte legate de filmare, de meserie, dar care cunoaşte cît de puţin ceva din cultura poloneză – literatură, filme – un lucru este foarte clar şi fascinant; e un film foarte, foarte polonez. Totuşi, voi aminti un fapt care face nu atît dificilă vizionarea lui, cît cere un oarecare efort de concentrare. Este „un film în film“. Tema filmului este relaţia complicată şi complexă, subtilă şi răscolitoare între moarte şi iubire. Eroina principală a filmului este Marta, o femeie frumoasă, de vîrstă medie, care trăieşte alături de soţul ei, doctor, amîndoi părînd că-şi duc viaţa parcă paralel. Ei avuseseră doi fii, care muriseră foarte tineri în timpul războiului. Nenorocirea nu i-a apropiat, nu i-a făcut să plîngă împreună, nu i-a unit aşa cum lipeşti cu lipici două bucăţi de lemn sau de porţelan. Dimpotrivă. Nenorocirea a lucrat asupra cuplului ca şi cum s-a spart un vas şi spargerea a făcut ca două cioburi mari să se depărteze, să se aşeze pe podea la distanţă mare unul de altul.

Pentru a arăta existenţa lor paralelă, lipsa de comunicare, ca şi cînd existenţa fiilor era singurul lucru despre care ei comunicau, vedem cum soţul o întreabă, văzînd că este foarte palidă, dacă se simte bine, dacă a slăbit. Ea îi spune că a slăbit, chiar destul de mult, iar noi ne întrebăm, pe bună dreptate: Oare el n-a văzut acest lucru? Aveau o came