Reluarea creditării va avea loc la 2-3 trimestre după revenirea pe creştere economică, deşi în România se trăieşte cu impresia că situaţia este inversă, a declarat, ieri, consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru.
"Creditarea se va relua după ce se va relua creşterea economică, la fel ca în Statele Unite ale Americii", a spus Croitoru, citat de Mediafax. Domnia sa a adăugat că în România se trăieşte cu impresia se va relua creditarea şi apoi economia va reveni pe creştere. "În realitate, întâi se va relua creşterea economică şi apoi creditarea. Spun asta pentru că 67% din creditele bancare pentru corporaţii au fost date IMM-urilor, acestea reprezentând doar 25% din totalul IMM-urilor. Asta arată că 75% din IMM-uri se finanţează din surse proprii", a spus Lucian Croitoru. El a arătat că în Statele Unite reluarea creditării are loc după 2-3 trimestre de la revenirea creşterii economice, interval care se va aplica şi României.
* Pentru intrarea în ERM2 în 2012 sunt necesare reforme pe care societatea nu le vrea
Intrarea României în mecanismul european al ratelor de schimb, ERM-2, în 2012 este un lucru extrem de dificil, mai ales că opinia publică se opune acestui proces care presupune ajustări fiscale, este de părere consilierul guvernatorului BNR. Domnia sa a spus: "Este necesară o ajustare fiscală, respectiv prin ajustarea deficitului la 3%. Este un lucru dificil mai ales că societatea se opune acestui demers prin multiple căi. Este dificil, vorbim de 2012, dar este obligatoriu dacă vrem să adoptăm moneda euro în 2015". Domnia sa a explicat că pentru acest proces este necesară realizarea mai multor reforme, pe care societatea însă nu le vrea.
"Dacă nu trec de Parlament (reformele -n.r.), acestea rămân pe hârtie", a spus Croitoru.
Intrarea în ERM-2, mecanismul european al ratelor de schimb, este etapa premergătoare aderării la zona