În returul semifinalelor Cupei României la fotbal, FC Vaslui a învins, cu 4-0, pe propriul teren, pe FC Braşov. Moldovenii lui Marius Lăcătuş au obţinut en-fanfare calificarea în finală, acolo unde vor întâlni pe CFR Cluj.
La finalul confruntării, tehnicianul vasluienilor, Marius Lăcătuş, s-a declarat mulţumit de prestaţia propriei echipe.
„Îmi felicit jucătorii pentru evoluţia impecabilă şi pentru rezultatul obţinut.
Am făcut un meci bun, în care am controlat jocul de la început, până la sfârşit. Am obţinut o calificare meritată şi abordăm cu încredere ultimul act.
Chiar dacă la 2-0 am comis unele greşeli care ne puteau costa, este extrem de important că ne-am calificat pentru prima dată în finala Cupei.
Dacă vom aborda la fel meciurile care ne-au mai rămas în campionat sunt convins că ne putem clasa pe podium la finalul sezonului“, a precizat Lăcătuş.