Preşedintele României zboară cu un jaf de avion, o catastrofă aeronautică în pronunţare, care se luptă să păcălească, la fiecare zbor, nu doar efectul Coandă, ci şi legile fizicii care împing în jos tehnologia expirată a Boeingului 707. Dacă cineva ar citi jurnalul piloţilor ar descoperi, printre minciunile oficiale, senzaţii complete de la “Dezastre în aer”. La acest capitol nu mai sunt noutăţi: presa a publicat amănuntele premonitorii. Dar, ca şi Tupolevul 154, primul avion al ţării noastre e pus să decoleze cu rezervoarele de populism umplute până la refuz.

Şeful SRI, al SIE, şefii Parlamentului şi ai ministerelor de forţă sunt obligaţi să se întrebe ce s-ar întâmpla dacă mormanul prezidenţial de nituri străvechi ar da într-o zi cu încărcătura de pământ, după modelul polonez. Sunt sigur că există simulări şi scenarii de criză, cu listă de victime, cu idei de administrare a dezastrului, cu proceduri de preluare a puterii şi de alegeri anticipate. Cu toate astea, nimeni nu pare destul de îngrijorat încât să voteze un căcat de cinzeci de milioane, cât ne-ar costa un aeroplan nou pentru elite. Pesemne nimeni nu consideră prăbuşirea alor noştri o pierdere reală.

Să suprapunem un pic, într-un exerciţiu macabru de simetrie, lista polonezilor morţi la Smolensk şi lista omologilor români. Să sărim peste indecenţa comparaţiei în sine, admiţând că toţi vom crăpa într-o zi – poate chiar într-un accident de avion – şi să evaluăm pagubele. De la preşedinte Băsescu la şeful Statului Major, amiralul şi colegul Gheorghe Marin, de la vicepreşedintele Senatului, Dan Voiculescu, la senatorul, să zicem, Cătălin Voicu, de la europarlamentarul Gigi Becali la înaltul prelat Teodosie Tomitanul, fost informator al Securităţii, şi tot aşa, potrivind pe bîjbîite numele în căsuţe, am avea mari dificultăţi să spunem cu precizie care sunt ăia de neînlocuit. Certitudini, dacă e s-