Imediat după finalul meciului CFR Cluj – Dinamo (2-1), Cristi Borcea l-a desfiinţat pe centralul Alexandru Tudor.
„E inuman ca acest arbitru să mai fie în Liga I! Ne-a refuzat un penalty clar. E labil psihic, un bufon", a acuzat preşedintele executiv al "câinilor". Ieri, Comisia Centrală a Arbitrilor a luat o primă decizie în privinţa celui poreclit Brad Pitt.
„Tudor va fi judecat după notele din raportul de joc, nu după ce spune unul sau altul. Nu va fi exclus din arbitraj, dar până la finalul sezonului va fi delegat la partide din Liga a II-a", a precizat preşedintele CCA, Ioan Igna.
Paradoxal, Tudor a mai fost trimis în eşalonul secund în actuala stagiune. S-a întâmplat după ce a făcut mai multe greşeli în meciul Rapid - Urziceni, 1-1. Atunci, drept pedeapsă, a condus derby-ul ligii secunde, Brăneşti - Sportul 3-2, dar şi acolo a luat o serie de decizii controversate!
Cristi Borcea susţine că mai multe cluburi nu-l mai vor pe Tudor. „Sunt cel puţin cinci echipe care îl recuză. O să ridic problema în Comitetul Executiv", a ameninţat oficialul dinamovist.
Se pare că printre formaţiile la care face referire Borcea se numără Unirea Urziceni, FC Timişoara, Universitatea Craiova şi FC Vaslui.