Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biblioteca CN „Carol I“ deţine 400 de volume de patrimoniu

Publicat in GAZETA de SUD, joi 15 aprilie 2010 ·

Dispune de un fond de carte impresionant, cu peste 80.000 de exemplare. Este una dintre cele mai vechi şi prestigioase biblioteci şcolare din ţară. Aproximativ 400 de volume sunt cărţi vechi, de patrimoniu, dintre care 40 au o valoare în plus datorită autografelor cărturarilor care sunt pecetluite pe filele de început...

Este interesant de ştiut câţi craioveni cunosc faptul că biblioteca Colegiului Naţional „Carol I“ - „Mihail Strajan“ - este una din cele mai valoroase din ţară prin vechimea şi valoarea tezaurului pe care-l deţine. A luat naştere la 18 octombrie 1836, fondul de carte fiind constituit dintre „cărţile şi manuscrisele împărţite la felurite locuri publice precum Mitropolia, Episcopiile, Mânăstirile şi altele“. În anul 1832 s-a stabilit prin Regulament Şcolar că trebuie repartizată suma de 5.000 de lei pe an pentru cumpărarea cărţilor pentru biblioteca liceului, iar autorii sau editorii din Principatul Ţării Româneşti trebuia să doneze câte cinci exemplare din fiecare carte publicată. La fel urma să facă şi redactorii de gazete. Astfel, fondul de carte se îmbogăţeşte an de an prin subvenţii oficiale şi donaţii, ajungând în 1851 la 2.000 de volume. „Cel căruia i-a revenit meritul de a fi considerat adevăratul organizator al bibliotecii, omul care timp de 18 ani, cu o dragoste neînfricată, muncind zi şi noapte, nepierzând nici un prilej favorabil, şi-a făcut din îmbogăţirea şi îmbunătăţirea bibliotecii un ideal, a fost profesorul Mihail Strajan. Lui i-a fost încredinţată conducerea bibliotecii în 1884. A elaborat chiar un regulament ca toate editurile să trimită câte zece exemplare Bibliotecii Colegiului „Sfântul Sava“ şi cinci exemplare Bibliotecii şcolare de la Craiova. Astfel, drept de depozitare legală a tuturor publicaţiilor apărute au doar opt biblioteci din ţară, printre care se numără şi cea de la «Carol I»“, a povestit Nicolae Andre

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de tsunami activată după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc în largul coastelor din Alaska

Adevarul acum 26 minute
Un cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor peninsulei Alaska. Autoritățile au activat alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS).

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°