Specialitatea presei locale este faptul divers. Nu pentru că evenimentele istorice ar avea frecvenţă din ce în ce mai redusă cu cât urci la altitudini superioare nivelului mării. Ci pentru că presa locală se îngrijeşte de sănătatea cititorilor, oferindu-le momente Zen şi flecuşteţe cu rol de pansament cerebral. Când presa locală e obiectivă, diverse obiecte devin personaje principale – da, tehnicile noului roman francez supravieţuiesc – de la automatele pentru bilete RAT până la capacele de la canale. Când e arţăgoasă şi implicată foaia de ştiri locală reduce populaţia oraşului (să zicem că e vorba de vreo 300 000 de oameni) la angajaţii primăriei sau la cei ai prefecturii (maxim, ziceţi voi, o sută-două) Acolo este viaţa, acolo se trăieşte periculos, acolo “curge cerneala”. Cu cât ziaristul se îndepărtează de “perimetrul instituţiilor locale”, oraşul se dezumanizează progresiv, ştirea zilei se preface-n fapt divers iar limba română se face ţăndări şi surcele. Braşovul a arătat azi cam aşa:

10.30 Bulevardul Eroilor, staţia de autobuz (vis-à-vis de Teatrul Dramatic). O mamaie îşi adună toate forţele ca să tragă cu vârful bastonului o monedă de 50 de bani care sclipea verde-coclit între roţile autobuzului. Toţi oamenii din staţie – vreo 15-20 – se uitau în cu totul altă direcţie şi undeva pe sus. Să nu fie martori. În cazul în care – Doamne fereşte! – imprudenta bunicuţă…Pasagerii autobuzului se buluceau şi ei să iasă, aşa că nici ei nu ar fi vrut să fie martori. Eu însumi trăgeam cu coada ochiului drept la vârful bastonului, forţându-l pe stângul până la limita strabismului să urmărească o vrăbiuţă care ducea în cioc un pai. Nici eu nu am vrut să fiu martor cu totul, ci numai monocular. Or, un singur ochi se poate înşela, mărturia acestuia nu e întru totul credibilă. Ştie el ceva, dar nu suficient de mult şi de bine încât să fie martor şi să semneze dec