Presimt: păli-vor de ruşine industriile, rugini-vor băncile, prăbuşi-se-vor pieţele imobiliare: pentru că tot războiul rămîne cea mai profitabilă investiţie! Din acest punct de vedere, istoria pare a merge în cerc – după cum se va vedea mai jos.

Unde bat? Ei bine, la capătul acestor rînduri vom vedea, uimiţi, cît au costat recentele atentate cu bombă din metroul moscovit. Cît de puţin, adică. Aproape la îndemîna oricărui om cu oarece largheţe la buzunar. Dar asta nu e tot. Povestea este de mult, de demult, începută. Pentru că, mai întîi şi mai întîi, în istoria războaielor a fost – se spune – un măr. Nu mă refer aici la mărul lui Adam – şi nici la milenara cherelă dintre bărbat şi femeie, pe care poate doar dl C.T. Popescu ar putea-o descrie veridic. Mă refer la alt măr: unul aruncat în joc de zeiţa Eris, naşa în Antichitate a tuturor discordiilor. Geloasă că nu fusese invitată la o nuntă de zei, Eris a spus că acel dar va fi meritat de cea mai frumoasă dintre zeiţe. Femei şi ele, zeiţele din Olimp – mai precis Hera, Atena şi Afrodita – s-au pieptănat în oglinzile de cleştar şi s-au sulemenit cu iruri, pentru a apărea apoi în faţa frumosului Paris, care le era arbitru. (Care Paris? Exact, fiul lui Priam – regele Troiei.) Făţos, dar cam sărac sub plete (l-aţi văzut aidoma şi în ultima superproducţie de gen), romanticul Paris troianul i-a dat mărul Afroditei. Şi de-aici a pornit hecatomba unei cetăţi: ca semn de mulţumire, Afrodita l-a ajutat pe Paris s-o răpească pe suspect de blonda grecoaică pe nume Elena – soţia lui Menelaos, spartanul. Iar ca semn de pedeapsă, Atena a făcut de-aşa fel încît, în cele din urmă, Troia a ars din temelii, ameţită de vin şi de calul de lemn primit în dar! Aşadar: la rădăcina celui mai vestit dintre războaiele vechimii mitologice s-a aflat un fruct în valoare, azi, de nici 50 de bani bucata. (Cineva, peste umăr, îmi şopteşte că