Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Funcţionarii publici, a treia oară în stradă în trei luni

Publicat in Adevarul, joi 15 aprilie 2010 ·

Aproape 250 de funcţionari publici au protestat în faţa Guvernului, azi-dimineaţă, pentru a treia oară în acest an.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de micşorarea salariilor, de neplata orelor suplimentare şi de nerespectarea contractelor colective de muncă.Oamenii au venit „înarmaţi“ cu bannere, steaguri şi fluiere, dar şi cu talăngi confecţionate chiar de ei, din metal.

„Talanga asta în care voi bate continuu reprezintă salariile noastre, sporul pe vechime, orele suplimentare şi tichetele cadou. Auziţi, sună a gol! Sunt secretară la Primăria Capitalei, am luat 700 de lei luna asta. Din aceşti bani trebuie să plătesc şi chirie şi întreţinere şi mâncare. Nu ne ajung!“, a spus Nuţi Răducanu.

De asemenea, sindicaliştii mai reclamă nerespectarea de către Guvern a hotărârilor judecătoreşti prin care instanţele recunosc drepturile angajaţilor din sistemul public şi prin care obligă angajatorul să le plătească acestora drepturile legale.

Ameninţă cu greva generală în mai

În cele două ore de protest din centrul Capitalei, oamenii au ameninţat că, în cazul în care nu se va lua nicio măsură, se vor ţine de cuvânt şi vor declanşa greva generală programată pentru luna viitoare.

„Astăzi este doar o atenţionare. Din mai intrăm în grevă generală. Vrem să ne ia în seamă, să nu mai cumpere avioane la mâna a doua, ci să ne mărească salariile care sunt momentan între 600 de lei şi 900 de lei. Vrem să se ţină de cuvânt şi să facă ceea ce au promis“, a declarat vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Valeriu Smadu.

Cei peste 200 de nemulţumiţi au venit din mai multe judeţe ale ţării, precum Argeş, Galaţi şi Prahova.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°