Ţările mari sunt îngrijorate de propria lor soartă şi nu de cea a celor îndatorate în perioada de euforie.

Iorgos, proprietarul unei pensiuni în nordul Greciei, e foarte liniştit. Spre dimineaţă, prietenii lui, pescarii, îi aduc ce tocmai au prins. Din piaţă ia fructele şi zarzavaturile. El şi soţia lui gătesc, fata lui, altfel arhitectă, serveşte la mese. Musafirii din camerele micuţe pe care le-a construit pe rând, sus deasupra apei foarte albastre a mării, sunt mulţumiţi. Viaţa merge înainte. Nimic nu se prăbuşeşte în jurul lui. Ce-l interesează că a sosit momentul în care ţara trebuie să recurgă la ultima opţiune posibilă. Dobânda obligaţiunilor greceşti pe doi ani a ajuns la o diferenţă de peste 7% faţă de dobânda plătită de Germania. Grecia nu mai poate atrage fonduri de pe piaţa de capital la costuri rezonabile. Între timp, Bruxelles-ul încearcă să păcălească investitorii cu diverse mistificări menite să ascundă bătălia dintre Germania şi Franţa în Europa. Se pare că experţii UE au convenit asupra unui împrumut de 20-25 de miliarde de euro acordat Greciei cu o dobândă cu 3,5% mai mare decât cea a FMI-ului. Asta evident nu rezolvă nimic. Simon Johnson, fost economist şef al FMI, spune că Grecia are nevoie de 110 miliarde pentru a putea spera ieşirea din căderea în spirală. Ea a intrat într-un cerc vicios. De fapt, orice încercare de echilibrare prin creşterea impozitelor şi prin economii bugetare duce la o scădere a cererii pe piaţă mult mai mare decât economiile făcute. Responsabilii europeni reacţionează arţăgoşi la orice comparaţie între Grecia de astăzi şi Argentina înainte de prăbuşirea din 2001. „Grecia este însă mult mai îndatorată şi mai puţin competitivă decât era Argentina" (Simon Johnson).

Datoria publică a Argentinei era de 62% din PIB-ul pe 2001, Grecia va ajunge la 120% anul acesta. Deficitul bugetar era de 6,4% din PIB, iar al Gre