Vom continua sa induram cozile infernale spre munte, pentru ca cei care au negociat contractul cu constructorii autostrazii Comarnic-Brasov au omis sa ceara dovezi clare ca acestia au bani de investitii, spun consultantii in transporturi, citati de DailyBusiness.ro. Vinci-Aktor ar fi incercat sa imprumute de la banci, insa nimeni n-a fost de acord sa finanteze proiectul.
''Sper sa ne intalnim cu cei de la Vinci Aktor, pentru a vedea ce s-a intamplat. Poate invatam ceva din aceasta poveste''. Aceasta este declaratia facuta de Adrian Ionescu, directorul general adjunct al Companiei Nationale de Drumuri (CNADR), dupa ce constructorul a anuntat ca nu a reusit sa faca rost de banii pentru constructia celor 55 de kilometri ai autostrazii care va lega intr-un viitor tot mai neclar Bucurestiul de Brasov.
Era vorba de 1,2 miliarde de euro, bani pe care concernul se angajase sa ii imprumute de la BERD, BEI si alte banci cu o dobanda de 7,14%, pe o perioada de 30 de ani.
''Este dovada incompetentei pseudo-specialistilor din Ministerul Transporturilor. Sa vii acum sa spui ca vei incerca sa inveti ceva dintr-un contract ratat, dovedeste iresponsabilitate'', afirma Ion Lixandru, vicepresedintele Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri din Romania.
Cum de a ajuns Vinci-Aktor sa castige licitatia, daca nu avea bani? ''Au fost interese politice la mijloc. De ce nu a verificat nimeni daca au intr-adevar acces la finantare? Si, mai ales, cum au reusit sa castige licitatia pe un calcul ipotetic in care prezentau pe o foaie A4 ca dobanda va fi de 7,14%, daca ei nu aveau garantia obtinerii creditului?'', reclama Lixandru.
Consortiul format din grupul francez Vinci, cel mai mare constructor din lume, si Aktor - Grecia a castigat licitatia organizata de statul roman in fata altor doua oferte, depuse de grupul Strabag AG, Egis Projects