De când corupţia noastră trainică s-a ciocnit, în sfârşit, cu o anticorupţie cam puţintică, dar persistentă, noi trăim într-o farsă permanentă în România. Sau aşa cred unii lideri de opinie, de la Mugur Ciuvică la oameni de la care aş aştepta mai mult, ca Diaconu sau Dinescu. Totul e un mare bluf, o operetă comică, un spectacol de vodevil: arestări, condamnări, evadări, cătuşe, răpiri, nimic nu e adevărat. Nu suntem ţara Mioriţei, în care cei răi se adună şi conspiră în fiecare zi cum să-i asasineze pe cei buni, asta e o invenţie de-a lui Alecsandri, ci o ţară de bâlci, unde când bagi cuţitul în cineva nu curge sânge. E probabil doar o iluzie că eu am fost la tribunal de mai bine de zece ori din 2004 încoace pentru că am demascat diverşi politicieni corupţi care m‑au dat în judecată; că pe Băsescu l-au dat jos 322 de parlamentari speriaţi de moarte de spectrul DNA, deşi ştiau că poporul nu e de partea lor; sau că Monicăi Macovei i-au dat drumul la toate ochiurile de gaz din casă nişte intruşi care au încuiat apoi uşa la loc. Nişte primari de rangul întâi, Cristian Anghel de la PNL şi Mircia Gutău de la PDL, au primit sentinţe cu închisoare fără suspendare de la curţi din România şi nu mai au posibilitate de apel - alţii stau la rând. Te pomeneşti că închisoarea e în studiourile Buftea, o butaforie ca să mai tragem de o telenovelă, acolo. Zău? Păi, poate se oferă cineva din marea de beştelitori publici ai DNA şi ANI să schimbe locul cu ei. Nu de alta, dar trebuie să vină odată şi testul realităţii.
O să spuneţi poate că aceia care ţin discursul acesta o fac din interes şi că nu merită să le discutăm argumentele. Dar eu aş crede că unii sunt mai degrabă dezorientaţi: şi propun să ne facem datoria să îi orientăm acceptând ca punct de plecare buna lor credinţă. Ca atare, o să iau la rând trei dintre argumentele lor principale. Unu, că anticorupţia n
