Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locurile de parcare sunt insuficiente/Vezi aici cum şi-au rezervat locul câţiva brăileni

Publicat in Adevarul, joi 15 aprilie 2010 · ·

Se întâmplă în cartierul Obor, pe strada Rândunicii, lângă calea ferată. Brăilenii care au reuşit să prindă un loc de parcare se pot considera fericiţi. Pentru alţii, acolo unde asfaltul nu mai este suficient, conductele de termoficare ţin loc de uşă de garaj, iar spaţiul verde, de parcare.

Numărul maşinilor a crescut în ultimii ani, iar locurile de parcare nou înfiinţate sunt puţine. Cine a reuşit să prindă un loc acolo unde şi-a dorit se poate declara mulţumit. Alţii au reuşit să prindă un garaj în apropierea locuinţei.

Numărul cererilor depuse la Direcţia de Administrare şi Gospodărire Locală este de ordinul miilor, dar nu toate vor putea fi soluţionate imediat.

"În acest moment avem mai multe solicitări pentru locuri de parcare. Se vor face noi locuri de parcare. Am vorbit cu domnului primar despre acest lucru", ne-a asigură Dan Apostol, directorul DAGL.

În cartierul Obor, în apropierea căii ferate, oamenii au găsit o metodă inedită pentru a-şi asigura locul de parcare. Pentru a fi siguri că cei veniţi în vizită vor ştii că acolo este locul unei anumite maşini, au "însemnat" cu vopsea albă numărul de înmatriculare al autoturismului pe ţevile de termoficare, iar lungimea maşinii este delimitată de două dâre de vopsea trasate vertical.

Garajul, mai tare ca parcarea

Cei care au garaj spun că sunt mulţumiţi că astfel maşinile lor sunt în siguranţă.

"Îmi ţin maşina în garaj şi am siguranţa că acolo nu se întâmplă nimic. În urmă cu patru ani am construit garajul şi am plătit la acea vreme 1.000 de lei, dar a meritat", spune Georgel Sima, 40 ani.

Printre maşinile aflate în una dintre parcările nou înfiinţate la blocurile din acelaşi cartier, un brăilean lucrează de zor la maşină.

"Când au venit şi au întrebat cine vrea locuri de parcare mi-au dat spaţiu aici, unde am avut maşina. Este bine că au făcut parcarea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 24 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 35 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 39 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 57 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 50 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum o ora
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°