Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dolha revine abia în iulie

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 15 aprilie 2010 · ·

Doctorii i-au transmis goalkeeper-ului de 30 de ani că va fi apt de joc sută la sută abia în luna iulie, cu o lună decît s-a preconizat iniţial

Ema Dolha a început recuperarea la o clinică specială din zona Pipera, însă continuă să aibă dureri la umărul drept după operaţia suferită în urmă cu două săptămîni. Portarul spera iniţial să stea deoparte de terenul de joc 10 săptămîni, dar medicii i-au transmis să nu se grăbească întrucît riscă o recidivă.

Luxaţia de la umăr a fost mai gravă decît a părut la prima vedere. Un cartilagiu a fost parţial rupt, iar clavicula atinsă, intervenţia chirurgicală durînd aproximativ patru ore. "Pentru o asemenea accidentare un fotbalist are nevoie de o pauză de două luni şi jumătate, dar pentru un portar se prelungeşte cu o lună, în vreme ce pentru un rugbyst cu două luni! Asta deoarece un fotbalist are mai puţine contacte cu braţele decît un goalkeeper sau un rugbyst!", a explicat unul dintre doctorii care au asistat la operaţia lui Ema.

Lui Dolha i s-a transmis că trebuie să urmeze recuperarea ca la carte, cu exerciţii specifice, dar fără să forţeze. Dacă totul va decurge normal, portarul va putea începe antrenamentele uşoare în iunie, iar în iulie va fi apt sută la sută, putînd evolua din prima etapă a sezonului următor.

34 de goluri a primit Dolha în cele 30 de partide disputate pentru Dinamo în acest sezon, în toate competiţiile

"Am încredere în băieţi"

Borcea nu vrea să creadă că jucătorii săi au benchetuit înainte de remiza cu FC Braşov (0-0) chiar în cantonamentul de la Săftica: "Am făcut şi eu o anchetă proprie, am vorbit şi cu băieţii, nici vorbă să fi băut în cantonament. Ni se vrea răul, este un nou episod din ciclul ". Libertatea a scris ieri că Niculae, Moţi, Boştină, Niculescu şi Mărgăritescu au băut la Săftica

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 3 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 9 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°