Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România respinge relatările că ar avea pretenţii teritoriale faţă de Ucraina

Publicat in Jurnalul, joi 15 aprilie 2010 ·

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, joi, că relatările din presa ucraineană conform cărora România ar avea pretenţii teritoriale faţă de această ţară sunt complet lipsite de justificare, a relatat Mediafax.

Declaraţia a survenit după ce deputatul ucrainean Ghenadie Zadîrko afirmase că România doreşte să obţină Insula Maican de pe Dunăre. Insula, de 1.500 pe 800 de metri, este nelocuită şi se află pe Dunăre în zona de frontieră dintre oraşele Chilia şi Vîlkovo.

Actualizarea frontierei cu Ucraina pe Dunăre nu s-a mai făcut din 1973. În prezent, o comisie mixtă studiază noua documentaţie de frontieră. "În acest moment lucrează o comisie mixtă tehnică la nivel de experţi, compusă din reprezentanţi ai Ministerului de Interne, reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, MAE, Ministerul Transportului, al Mediului şi Pădurilor, Agenţiei Naţionale pentru Cadastru ", a explicat ministrul. El a adăugat că experţii se ghidează după prevederile Tratatului privind regimul frontierei de stat dintre România şi Ucraina, ratificat în 2003. Tratatul stipulează clar principiile de stabilire a frontierei comune pe Dunăre şi permite modificarea apartenenţei unor insule, dacă măsurătorile o indică, fără ca aceasta să însemne pretenţii teritoriale din partea României, după cum a precizat Baconschi.

La rândul său, Ucraina nu intenţionează să modifice linia frontierei cu România de-a lungul Dunării, a anunţat Ministerul ucrainean de Externe, referitor la Insula Maican, potrivit agenţiei Interfax-Ucraina. Oleh Voloşin, purtătorul de cuvânt al MAE de la Kiev, a afirmat că situaţia insulei intră sub incidenţa acordului de bună vecinătate semnat de cele două ţări în 2003, care stipulează inviolabilitatea frontierei.

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, joi, că relatările din presa ucraineană conform căr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum 18 minute
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

Australian Open: Sorana Cîrstea nu a reuşit să treacă de Elina Svitolina în primul tur

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, locul 72 WTA, a fost eliminată, luni, de ucraineanca Elina Svitolina, locul 29 mondial şi favorită 28, în primul tur al turneului de grand slam Australian Open. Svitolina s-a impus cu scorul de 6-4, 6-4, într-o oră şi jumătate. În se

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 7 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 9 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 11 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

Horoscop pentru luni, 13 ianuarie 2025. Ziua anunță multe călătorii pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 19 minute
Berbec Dorul de atmosfera domestică din copilărie este accentuat, astfel ca ai putea sa-ti planifici vizite in locurile natale, discutii cu neamurile dragi sau sa răsfoiești un album cu fotografii. Aminteste-ti numai situatiile fericite, iar pe cel

Polonia sprijină cererea lui Trump ca NATO să-şi crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

News.ro acum 8 ore
Polonia susţine apelul lui Donald Trump către ţările NATO de a cheltui 5% din PIB pentru apărare. Apelul lui Trump ca membrii alianţei să-şi dubleze ţinta pentru bugetele de apărare a provocat o reacţie mixtă în rândul guvernelor europene, care se c

Ministrul Finanţelor se răzgândește de la o zi la alta. Tanczos Barna susține că nu va creşte TVA

Adevarul acum 14 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA.

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°