Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isărescu: Aderarea la zona euro poate să mai întârzie 1-2 ani

Publicat in Romania Libera, joi 15 aprilie 2010 ·

"Contează mai puţin o amânare de un an sau doi decât că trebuie să fim pregătiţi pentru a intra în zona euro. Noi insistăm pe 2014-2015, pentru că acest obiectiv poate şi trebuie să fie catalizator pentru politici economice coerente, fără de care nu vom putea adera la euro", a afirmat Isărescu, întrebat cum comentează declaraţiile directorului general al FMI, Dominique Strauss-Kahn.

Strauss-Kahn a declarat la sfârşitul lunii martie, aflat într-o vizită la Bucureşti, că România ar putea adopta moneda euro mai târziu decât şi-a programat, în anul 2015, dar trebuie să îşi consolideze politicile monetare şi financiare pentru a intra pe "drumul cel bun".

La un seminar pe tema competitivităţii organizat de Banca Naţională, Mugur Isărescu a insistat pe necesitatea ca România să calculeze un curs real efectiv şi să încerce să adere la zona euro cu o rată de schimb aflată în zona de echilibru.

El crede că problemele Greciei au pornit de la faptul că această ţară a intrat în Uniunea Monetară cu un curs supraapreciat, chiar dacă la acel moment nu era considerat decât "un curs ambiţios".

"Dacă n-ai un curs de echilibru şi ai intrat în Uniunea Monetară, s-ar putea să ai probleme. (...) A considera Uniunea Monetară Europeană ca un panaceu este periculos. Din multe puncte de vedere intrăm într-o cutie neagră, dacă nu suntem foarte bine pregătiţi", a spus Isărescu.

Oficialul BNR a punctat că mai ales după liberalizarea contului de capital băncile au avut în vedere şi competitivitatea financiară a României şi s-a întrebat dacă România ar avea vreo şansă să devină un centru financiar, cel puţin al Europei de Sud-Est, o nouă Olandă.

"Economia României va rămâne în mare măsură o economie reală", şi-a răspuns guvernatorul.

În ceea ce priveşte opiniile că o depreciere poate susţine economia, Isărescu s-a arătat de acord până la punctul în care cursul de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziții DNA: Procurorii verifică modul în care s-au făcut anumite angajări la Primăria Iași

Mediafax acum 37 minute
Avocatul primarului Mihai Chirica a declarat că edilul nu are nicio calitate în acest dosar. „Urmează să facă primăria o informare de presă. După aceea vă voi putea da detalii. Ce vă pot confirma e că domnul primar nu are nicio calitate în acest dos

Trei nave s-au ciocnit în apropierea strâmtorii Ormuz / În ultimele zile au crescut interferenţele electronice în zonă din cauza războiului dintre Israel şi Iran

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O navă s-a ciocnit marţi cu alte două nave care navigau în apropierea Strâmtorii Hormuz, au declarat pentru Reuters surse din domeniul transportului maritim, după ce firma britanică de securitate mar

Video Explozie într-o fabrică de artificii din China: Nouă persoane au murit, 26 au fost rănite

Adevarul acum 20 minute
Deflagrație violentă în provincia Hunan. Autoritățile lucrează în condiții extreme pentru a gestiona consecințele.

Studiu Colliers: Românii au cheltuit anul trecut peste 6 miliarde de euro pentru a lua masa în oraș

Mediafax acum 19 minute
România are al treilea cel mai rapid avans din lume în ceea ce privește cheltuielile pentru mesele în oraș, după Turkmenistan și China, dintr-un eșantion de aproape 80 de țări analizate din Europa, Asia și America de Nord, potrivit datelor Oxford Ec

Patru persoane, printre care un minor, au căzut cu liftul în subsolul unui bloc din Timișoara

Adevarul acum 36 minute
Trei adulți și un minor au rămas blocați în lift marți, 17 iunie, într-un bloc din Timișoara. Potrivit autorităților sosite la fața locului, liftul a căzut de la nivelul etajului 2 în subsolul clădirii.

Situație de coșmar. Trei adulţi şi un copil au rămas blocaţi într-un lift care a căzut de la etajul 2 la subsol

Mediafax acum 37 minute
Potrivit ISU Timiş, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru deblocarea a patru persoane, trei adulţi şi un minor, blocaţi în lift, într-o clădire de pe Bd. Eroilor de la Tisa. La faţa locului au intervenit o autospecială de primă intervenţi

Israelul susţine că l-a eliminat pe noul şef de Stat Major al Iranului, la patru zile după uciderea predecesorului său

News.ro acum 37 minute
Pentru a doua oară în cinci zile, armata israeliană l-a eliminat pe şeful de Stat Major al Iranului, cel mai înalt comandant militar al regimului, a anunţat marţi pe X armata israeliană (IDF). „Ali Shadmani, cel mai înalt responsabil militar al Iran

ANM: Cod galben de furtuni și vijelii în mai multe zone / Alertă de caniculă în sudul țării, inclusiv la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis marți, 17 iunie, două alerte cod galben de caniculă, respectiv de vreme instabilă, valabile pe parcursul acestei zile în mai județe ale țării. Codul galben de caniculă intră în vigoare de la ora 12.00 și este valabil până disear

Acord în coaliţie pe o nouă rotativă guvernamentală. Ilie Bolojan ar urma să fie desemnat premier miercuri. PSD preia şefia Guvernului în 2027. Social-democraţii vor 7 portofolii, printre care Transporturile şi Justiţia - surse

News.ro acum 54 minute
Preşedintele Nicuşor Dan şi liderii PSD, PNL, USR şi UDMR au ajuns la un acord pentru o nouă rotativă guvernamentală. Astfel, liberalul Ilie Bolojan ar urma să fie desemnat premier miercuri şi să conducă Guvernul până în 2027, când la Palatul Victor

Cod galben de caniculă în Capitală. Maximele vor ajunge la 34 de grade

Mediafax acum o ora
Potrivit meteorologilor, marţi, între orele 12.00 şi 21.00, vremea se va menţine călduroasă, cu disconfort termic în creştere astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înn

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/32°
mie.

18°/29°
joi

21°/32°
vin.

20°/25°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/25°
mie.

14°/26°
joi

17°/29°
vin.

15°/21°
Constanta
acum

30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

15°/28°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
vin.

15°/20°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/31°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°
vin.

19°/26°